Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a invitat-o pe ministra pentru afaceri externe și comerț și ministră a apărării a Irlandei, Helen McEntee, să efectueze o vizită oficială la Chișinău, cu prilejul inaugurării Ambasadei Irlandei în Republica Moldova.
Discuțiile au avut loc în marja Conferința de Securitate de la München, desfășurată în perioada 13–14 februarie. Oficialii au apreciat sprijinul oferit de Irlanda în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și au exprimat interes pentru intensificarea cooperării bilaterale, inclusiv în perspectiva exercitării de către Irlanda a președinției Consiliului UE în a doua jumătate a anului 2026. Totodată, au fost abordate negocierile privind recunoașterea permiselor de conducere, protecția socială și organizarea consultărilor politice.
În cadrul reuniunii cu ministrul afacerilor externe al Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen, a fost evidențiată importanța dialogului politic și a cooperării în domenii precum agricultura, securitatea cibernetică, energia regenerabilă, managementul deșeurilor, educația, robotica și infrastructura turistică. Oficialul moldovean a apreciat asistența daneză pentru dezvoltare și sprijinul acordat în parcursul european și în consolidarea securității cibernetice.
La întrevederea cu ministrul afacerilor externe al Cehiei, Petr Macinka, a fost reconfirmată dinamica pozitivă a relațiilor moldo-cehe și susținerea fermă a Cehiei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Discuțiile cu ministrul afacerilor externe al Serbiei, Marko Đurić, au vizat aprofundarea cooperării politice și economice, consolidarea cadrului juridic bilateral și evoluțiile regionale în contextul securității europene.
Totodată, în cadrul întrevederilor cu secretarul de stat al Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Géza Andreas von Geyr, și cu ministrul de stat bavarez pentru afaceri europene și relații internaționale, Eric Beißwenger, Mihai Popșoi a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant oferit de Germania Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, fiind subliniat interesul pentru extinderea cooperării cu landurile federale.
La Conferința de Securitate de la München participă și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, alături de circa 50 de înalți oficiali din întreaga lume.






