VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Mihai Popșoi, întrevedere la Tokio cu moldovenii care muncesc și locuiesc în Japonia

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, aflat într-o vizită la Tokio, a avut astăzi o întrevedere cu un grup de cetățeni moldoveni care muncesc și locuiesc în Japonia.

M-am bucurat să văd că cetățenii noștri rămân conectați la realitățile din Republica Moldova și urmăresc îndeaproape evenimentele din țara de baștină, chiar dacă îi despart de casă mii de km. Am avut o discuție sinceră despre viața lor în Japonia, transformările din Republica Moldova, acțiunile necesare pentru o economie mai puternică și un stat mai rezistent”, a scris Mihai Popșoi, după întrevedere.

Totodată, șeful MAE subliniază că a discutat cu cetățenii noștri despre validarea referendumului de aderare la Uniunea Europeană.

„M-am convins încă o dată că în orice domeniu ar activa, fie că sunt studenți, profesori, cercetători, specialiști în IT sau industrii creative, conaționalii noștri știu să se integreze, să se afirme profesional și să câștige respectul comunităților din țările-gazdă. Am discutat și despre momentul unic în istoria noastră – validarea referendumului de aderare la Uniunea Europeană. O moldoveancă care a votat în cadrul referendumului la ambasada noastră din Japonia, Ludmila Vîzdoagă, a oferit un adevărat model de comportament civic, după ce a călătorit 1300 km din Republica Coreea, unde este stabilită, pentru a-și face datoria de cetățean”, a subliniat Mihai Popșoi.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.