VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Mesaj de comemorare transmis de Președinta Maia Sandu: „Spiritul celor deportați nu a fost niciodată învins”

Cu ocazia împlinirii a 76 de ani de la deportările staliniste din 5–6 iulie 1949, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj emoționant de comemorare a zecilor de mii de cetățeni care au fost smulși din casele lor și deportați în Siberia de către regimul sovietic.

„Oameni de nădejde, care își trăiau viața în muncă cinstită și credință, au fost considerați o amenințare de către puterea sovietică. Iar spiritul acestor oameni nu a fost niciodată învins”, a subliniat șefa statului, aducând un omagiu verticalității și demnității celor care, în condiții inumane, au continuat să își păstreze limba, identitatea și valorile.

- Advertisement -

Președinta a făcut apel la recunoașterea suferinței acestor victime prin adevăr, educație și păstrarea memoriei vii, condamnând în același timp tentativele actuale de falsificare a istoriei și de minimalizare a crimelor regimului sovietic. Maia Sandu a avertizat asupra pericolului perpetuării culturii negării, mai ales în contextul actualei agresiuni ruse împotriva Ucrainei.

Totodată, șefa statului a anunțat deschiderea unei expoziții comemorative în Piața Marii Adunări Naționale, dedicată victimelor deportărilor. „Este un spațiu de reculegere și învățare, unde putem înțelege mai bine momentele tragice trăite de oamenii noștri, de familiile noastre”, a precizat Maia Sandu, îndemnând cetățenii, în special pe cei tineri, să viziteze expoziția și să asculte mărturiile supraviețuitorilor.

Mesajul Președintei Maia Sandu a fost un apel solemn la neuitare și la apărarea libertății și demnității: „Pentru ca supliciile prin care au trecut să nu fi fost în zadar, avem datoria de a ne asigura că asemenea crime nu vor mai fi posibile niciodată.”

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.