Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în parteneriat cu Agenția Națională pentru Tineret, va sprijini financiar 33 de proiecte propuse de organizații de tineret din întreaga țară, în cadrul ediției 2025 a Programului de Granturi pentru Organizațiile de Tineret. Valoarea totală a finanțării se ridică la aproximativ 14 milioane de lei.
Proiectele selectate vizează o gamă largă de domenii importante pentru dezvoltarea tinerilor, de la tranziția către piața muncii, promovarea unui stil de viață sănătos și sănătatea emoțională, până la implicarea activă în procesele democratice și educația media.
Certificatele de grant au fost înmânate organizațiilor câștigătoare în cadrul unui eveniment festiv, care a reunit reprezentanți ai autorităților publice, ONG-urilor de tineret și alți actori implicați.
„Acest program este una dintre prioritățile Ministerului Educației și Cercetării. Ne dorim ca, an de an, să extindem impactul programului și să susținem cât mai multe inițiative relevante pentru tineri. Este un instrument prin care încurajăm asumarea de responsabilități, învățarea prin practică și implicarea activă în societate”, a declarat ministrul Dan Perciun.
Programul de Granturi pentru Organizațiile de Tineret reprezintă unul dintre cele mai importante mecanisme prin care statul susține participarea activă a tinerilor în viața socială, economică și democratică a țării.