VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Măsurile sociale ale Maiei Sandu pentru creșterea bunăstării moldovenilor

Candidatul PAS, Maia Sandu, a anunțat recent un set de măsuri menite să îmbunătățească nivelul de trai al cetățenilor. Acestea fac parte din primul obiectiv al șefului statului „Grija pentru oameni” – parte a Planului de dezvoltare a R. Moldova.

Programul se axează pe trei obiective naționale, iar primul se referă la bunăstarea populației. Printre principalele măsuri anunțate în primul obiectiv, șeful statului a menționat încurajarea investițiilor în economie și creșterea veniturilor, pentru ca salariul minim să ajungă la cel puțin 10 mii lei, iar salariul mediu să ajungă la 25 mii lei pe lună până în 2030.

„Conform specialiștilor în economie integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană va debloca investițiile străine dar va genera și finanțare pentru întreprinderile autohtone”, susține Sandu.

De asemenea, alt obiectiv este Introducerea, începând cu 2025, a pensiei minime de 3 300 de lei pentru carieră lungă pentru pensionarii cu cel puțin 40 ani vechime în muncă, asigurarea alimentației sănătoase și gratuite, din contul statului, pentru elevii din clasele I-IX și oferirea unui adaos de 3000 lei pe lună timp de 12 luni pentru fiecare tânăr care se angajează la primul loc de muncă în anumite domenii strategice pentru economia R.Moldova.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.