Măsuri suplimentare în grădinițele din Chișinău pentru prevenirea răspândirii virozelor
În contextul agravării situației epidemiologice cauzate de infecțiile enterovirale, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport din Chișinău a emis o circulară prin care se impun măsuri suplimentare în grădinițe pentru prevenirea răspândirii virozelor. Printre acestea se numără triajul matinal, iar copiii care prezintă simptome vor fi trimiși acasă. De asemenea, instituțiile sunt obligate să igienizeze încăperile cu substanțe dezinfectante virulicidale și să limiteze participarea copiilor la evenimente aglomerate. În acest an, cazurile de infecții enterovirale au crescut semnificativ, înregistrându-se cu 60,7% mai multe decât în 2023.