VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Marfă fără acte de proveniență, în valoare de un milion de lei, depistată de vameși în mai multe centre comerciale din Cahul 

Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță destructurarea unei scheme de introducere și comercializare ilegală în centre comerciale din mun. Cahul și or. Vulcănești a mărfurilor, și anume, articole vestimentare cu inscripțiile unor branduri renumite, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală, în valoare de circa un milion de lei.

Schema infracțională a fost destructurată urmare a acțiunilor de investigație în complex, desfășurate de către ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal. Astfel, ofițerii vamali au monitorizat o perioadă îndelungată acțiunile de introducere ilegală a mărfurilor din Republica Turcia în Republica Moldova, camuflarea bunurilor prin colete, declararea neconformă a acestora și ulterior comercializarea la prețul mărfurilor de brand, deși acestea sunt susceptibile de a fi contrafăcute.

În dimineața de 27 septembrie 2024, au fost desfășurate percheziții în centrele comerciale din mun. Cahul și or. Vulcănești, de unde au fost ridicate peste 1600 de articole vestimentare, cu inscripția unor branduri renumite și fără acte de proveniență legală.

La această etapă, trei persoane cu vârstele cuprinse între 30-58 de ani sunt cercetate în stare de libertate, iar acțiunile procesual-penale continuă, în vederea identificării și altor participanți la comiterea infracțiunii.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.