Marea Britanie a aprobat un nou pachet de 18 sancțiuni împotriva Rusiei. Măsurile vizează infrastructura financiară folosită de Moscova pentru a eluda sancțiunile internaționale, cum ar fi rețeaua A7, controlată de oligarhul fugar Ilan Șor.
Noile sancțiuni vizează platformele cripto Huobi Global – suspectată de transferul a 1,5 miliarde de dolari către Kremlin – EXMO Exchange Limited și Bitpapa, o bancă din Kârgâzstan și trei firme din Georgia care facilitau eludarea restricțiilor. De asemenea, sunt vizate de sancțiuni trei persoane fizice afiliate rețelei financiare, Igor Gorin, Irina Akopian și Serghei Mendeleev, transmite IPN.
Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Europeană au impus anul trecut sancțiuni companiilor lui Ilan Șor „A7”, „A71”, „A7-AGENT”. Anterior, presa de la Chișinău a scris despre cum aceste entități ajută Federația Rusă în eludarea sancțiunilor impuse de Occident, prin camuflarea fluxurilor reale de bani pentru a permite transferurile financiare ale Rusiei.






