VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Marcel Spatari: „Cetățenii care nu vor completa formularul vulnerabilității energetice, vor fi încadrați în categoria de vulnerabilitate medie”

Dacă o gospodărie nu se înregistrează în sistemul informațional pentru stabilirea categoriilor de vulnerabilitate energetică și acordarea compensațiilor, atunci, conform regulamentului, această gospodărie va fi în mod automat inclusă în categoria de vulnerabilitate medie. Declarația a fost făcută de Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Oficialul a declarat că platforma online compensații.gov.md pentru stabilirea categoriilor de vulnerabilitate energetică va fi lansată în această săptămână iar cetățenii vor trebui să completeze un formular pentru atribuirea categoriei de vulnerabilitate pentru a beneficia de compensații la gazele naturale și energia termică, care vor fi incluse direct în facturi.

„Statul cunoaște mai multe informații despre cetățeni, dar în cazul acesta, noi în proiectul inițial al hotărârii de guvern am prevăzut o metodă indirectă prin care în funcție de consumul gospodăriei se estima prin asemănarea cu alte gospodării cam care este categoria de vulnerabilitate, însă în varianta finală a regulamentului am simplificat lucrurile și pentru cei care nu se vor înregistra va fi aplicată o compensație mai mică, va fi aplicată categoria de vulnerabilitate medie. Deci, noi avem astăzi 4 categorii de vulnerabilitate: foarte ridicată, ridicată, medie și scăzută. Dacă o gospodărie nu se înregistrează, atunci pentru moment, conform regulamentului actual, această gospodărie va fi în mod automat inclusă în categoria de vulnerabilitate medie, să zicem că gospodăria are vulnerabilitate medie”, a precizat ministrul.

Cetățenii sunt îndemnați să completeze formularul vulnerabilității energetice, iar cei care n-o vor face, vor fi automat încadrați în categoria de vulnerabilitate medie.

Potrivit lui Spatari, cererea de atribuire a categoriei de vulnerabilitate se completează destul de ușor iar înregistrarea poate fi făcută de cetățeni pe platforma online fără a merge la asistența socială. El a menționat că înregistrarea cu ajutorul asistenților sociali sau în biblioteci este pentru cei care nu au acasă acces la internet.

Ministrul Muncii a îndemnat cetățenii care pot să se înregistreze singuri, să o facă, iar cei mai tineri să-și ajute bunicii să se înregistreze pe platformă pentru a nu suprasolicita asistenții sociali.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.