Mandatul Misiunii de Parteneriat al Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM) a fost prelungit până în mai 2027. Despre aceasta anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE) care salută această decizie a Consiliului Uniunii Europene.
Potrivit MAE, pe parcursul activității sale, (din mai 2023), EUPM a devenit un partener de încredere pentru autoritățile Republicii Moldova în domeniul consolidării capacităților de gestionare a diferitor crize și contracarării amenințărilor hibride, inclusiv a celor ce țin de securitatea cibernetică și combaterea dezinformării.
„Mulțumim Uniunii Europene și EUPM pentru susținea acordată Republicii Moldova în perioada 2023 – 2025. Printre exemplele concrete de cooperare se numără contribuția la formularea conceptului Centrului Național de Management al Crizelor, asistența tehnică destinată Agenției pentru Securitate Cibernetică, precum și dotarea mai multor autorități naționale cu echipament necesar pentru realizarea mai eficientă a atribuțiilor funcționale, cu accent pe reziliența instituțională în fața provocărilor contemporane și amenințărilor hibride conform principiilor bunei guvernări democratice”, subliniază MAE.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe își exprimă încrederea că rezultatele obținute la această etapă vor reprezenta o bază solidă pentru continuarea cooperării în perioada 2025 – 2027, astfel contribuind la sporirea rezilienței țării noastre în fața provocărilor existente și a celor viitoare.