VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu, vizită în raionul Soroca: „Prioritatea guvernării este menținerea păcii în țară și în societate”

Președinta Maia Sandu a fost marți, 20 decembrie în raionul Soroca, unde s-a întâlnit cu locuitorii din comunele Rublenița și Dărcăuți. Șefa statului le-a comunicat oamenilor că prioritatea guvernării, în acest an, a fost menținerea păcii în țară și în societate, și pentru aceasta se va lucra și în continuare.

„Am vorbit despre problemele comunităților, despre situația economică și socială din țară. Am menționat că dezvoltarea economică este calea spre bunăstare. În pofida tuturor crizelor, trebuie să continuăm să îmbunătățim mediul de afaceri și să susținem întreprinderile mici și mijlocii. Administrația publică locală trebuie să creeze condiții pentru deschiderea micilor întreprinderi în localități”, a declarat Președinta Maia Sandu.

Șefa statului a mai menționat că dezvoltarea afacerilor înseamnă mai multe locuri de muncă, venituri mai mari și mai multe resurse la bugetul țării, inclusiv pentru dezvoltarea comunităților. În acest sens, ambele localități beneficiază, anul acesta, de finanțare prin intermediul Programului Satul European – pentru iluminat stradal și pentru acces la apă de calitate.

La sfârșit de zi, Președinta Maia Sandu a avut o discuție cu mai multe tinere și tineri de la Centrul de resurse pentru tineret „Dacia” din orașul Soroca. Au vorbit despre implicarea femeilor în politică, despre politica externă pe care șefa statului o promovează, despre educație, dar și despre problema violenței împotriva femeilor în țara noastră.

„M-am convins, încă o dată, că tinerii noștri au un potențial foarte mare. I-am încurajat să fie perseverenți la școală și în comunitate, să contribuie la binele comun și să-și urmeze cu pasiune visele”, a mai spus Președinta Maia Sandu.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.