Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu s-a întâlnit marți, 16 decembrie, cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski.
Întrevederea a avut loc în marja Conferinței diplomatice pentru instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, care se desfășoară la Haga.
Astfel, Maia Sandu a reafirmat sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru Ucraina și pentru eforturile de restabilire a păcii, subliniind că pacea trebuie să fie una demnă și durabilă.
Părțile au discutat și despre avansarea procesului de integrare europeană al celor două state, reconfirmând angajamentul de a se sprijini reciproc pe această cale.
„Apartenența la UE va ancora Republica Moldova în spațiul păcii și stabilității și va contribui la sporirea securității Ucrainei. Rămânem angajați să lucrăm alături de partenerii noștri pentru un viitor pașnic, sigur și european pentru R. Moldova, Ucraina și întreaga regiune”, a declarat Maia Sandu.
Totodată, președinta Republicii Moldova a salutat înființarea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, sub egida Consiliului Europei, ca mecanism esențial pentru asigurarea despăgubirilor destinate victimelor și statului ucrainean în urma daunelor provocate de agresiunea militară rusă.
Comisia Internațională de Reclamații pentru Ucraina este înființată în cadrul unei conferințe diplomatice la Haga, sub egida Consiliului Europei. Republica Moldova deține Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în perioada noiembrie 2025-mai 2026.






