VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Maia Sandu s-a lansat în campania electorală: Promite pensia minimă să fie de 3.000 de lei, iar salariul mediu – 25.000 de lei

„Maia Sandu pentru Moldova”. Cu acest slogan șefa statului s-a lansat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie.

În cadrul evenimentului organizat în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Maia Sandu, desemnată de către Partidul Acțiune și Solidaritate, a declarat că planul ei pentru Moldova este foarte clar și că acesta se va axa pe trei obiective naționale: grija pentru oameni, condiții mai bune de viață și pace și bună înțelegere.

„Știu că ați venit astăzi aici nu doar pentru a mă susține pe mine, ci pentru un motiv mult mai mare decât noi toți. Ați venit astăzi aici pentru țara noastră. Suntem aici pentru că suntem deciși să construim o soartă mai bună pentru țara noastră, pentru că suntem deciși să nu stăm deoparte, pentru că vrem ca familiile, copiii, vârstnicii, medicii, profesorii, drumarii, inginerii, antreprenorii, funcționarii publici, militarii, polițiștii să aibă o viață demnă și în libertate acasă. Pentru că vrem să știm că orice profesie ar alege copiii noștri, să fie siguri de viitorul lor, pentru că rămânem uniți în ciuda eforturilor de a ne dezbina, pentru că alegem să muncim, nu să stăm deoparte. Alegem speranța în locul deznădejdii”, a declarat Maia Sandu, citată de IPN.

Candidata a declarat că va continua să încurajeze investițiile în economie pentru ca salariul minim lunar să ajungă la 10 mii de lei, iar salariul mediu, până în anul 2030, să atingă 25 de mii de lei. De asemenea, a declarat că va propune introducerea unei pensii minime pentru carieră lungă, pornind de la 3000 de lei, pentru cei cu cel puțin 40 de ani de vechime în muncă.

„Vom asigura alimentație sănătoasă și gratuită din contul statului pentru elevii din clasele a I-IX-a. Vom acorda un adaos de 3 mii de lei pe lună, timp de un an, pentru fiecare tânără, tânăr care se angajează la primul loc de muncă în domenii de importanță strategică pentru economia noastră. Vom pregăti țara pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030”, a mai spus Maia Sandu.

Pe 20 septembrie a început campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie. Cei patru candidați înregistrați până acum în cursa prezidențială, dar și cei 10 participanți la referendum pot desfășura din această zi acțiuni de agitație electorală. Candidații ale căror dosare se află în proces de examinare își vor începe campania electorală la data la care vor fi înregistrați de către Comisia Electorală Centrală.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.