Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere oficială cu noul însărcinat cu afaceri ad interim al Statelor Unite ale Americii, Nick Pietrowicz, căruia i-a urat succes în exercitarea mandatului său în țara noastră.
Potrivit unui comunicat al Președinției, șefa statului a mulțumit Statelor Unite pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova în ultimele trei decenii, în special în domenii precum energia, dezvoltarea economică, securitatea și combaterea amenințărilor hibride. Acest sprijin a contribuit esențial la consolidarea statutului și rezilienței Republicii Moldova.
Președinta Maia Sandu a reiterat dorința Chișinăului de a aprofunda cooperarea strategică cu Statele Unite, în beneficiul cetățenilor ambelor țări.
În cadrul întrevederii, Maia Sandu a salutat progresele înregistrate în procesul de reconciliere din Caucazul de Sud, subliniind rolul medierii americane. Totodată, a evidențiat importanța realizării unei păci juste și durabile în Ucraina și în întreaga regiune.






