VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Maia Sandu s-a întâlnit cu Mitropoliții Petru și Vladimir: „Avem nevoie de unitate și înțelegere”

În ajunul Sfintelor Sărbători de Paști, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut întrevederi cu Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolit al Basarabiei, și cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove.

Discuțiile au fost prilejuite de apropierea celei mai importante sărbători creștine – Învierea Domnului – și s-au axat pe rolul Bisericii în promovarea păcii, solidarității și coeziunii sociale.

Șefa statului a subliniat importanța păstrării păcii, a unității și a bunei înțelegeri în societate, în special în contextul actualelor provocări.

Potrivit Președinției, a fost reiterat sprijinul reciproc dintre stat și instituțiile religioase în întărirea spiritului comunitar și susținerea valorilor creștine precum compasiunea, respectul și responsabilitatea pentru binele comun.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.