VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Maia Sandu, mesaj ferm la reuniunea EPRA: Împreună ne putem sprijini reciproc în fața amenințărilor tot mai mari

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj ferm în cadrul ceremoniei de deschidere a reuniunii Platformei Europene a Autorităților de Reglementare în domeniul Audiovizualului (EPRA), organizată la Chișinău. Evenimentul reunește peste 130 de delegați din 50 de țări și marchează 30 de ani de la înființarea EPRA, precum și trei decenii de la adoptarea Legii Audiovizualului în Republica Moldova.

În discursul său, șefa statului a subliniat pericolul tot mai mare al campaniilor de dezinformare care afectează întreaga Europă și a îndemnat la consolidarea cooperării internaționale în domeniul reglementării media.

- Advertisement -

întreaga Europă.

„În toată Europa, asistăm la campanii coordonate de dezinformare menite să divizeze și să slăbească instituțiile. Nicio țară nu este imună. De aceea, platforma dumneavoastră – această cooperare – este mai importantă ca niciodată. Pentru că împreună, putem împărtăși soluții, ne putem apăra standardele și ne putem sprijini reciproc în fața amenințărilor tot mai mari”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a salutat decizia EPRA de a organiza reuniunea aniversară la Chișinău, considerând-o un gest de încredere în evoluția democratică a Republicii Moldova și în angajamentul său față de valorile europene.

„Decizia dumneavoastră de a marca 30 de ani de cooperare aici, la Chișinău, este un semn de încredere în țara noastră, în progresul nostru și în angajamentul nostru față de valorile europene. Suntem recunoscători pentru sprijin – și pentru că credeți în Moldova”, a punctat șefa statului.

Platforma Europeană a Autorităţilor de Reglementare în Domeniul Audiovizualului (EPRA) este o platformă independentă a autorităţilor de reglementare în domeniu, înfiinţată în aprilie 1995 în Malta. Republica Moldova a devenit membră a acesteia  în anul 2002.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.