VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Maia Sandu, mesaj după decizia SUA de a finanța construcția liniei electrice Strășeni–Gutinaș

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a venit cu un mesaj după ce Guvernul Statelor Unite ale Americii a aprobat o finanțare nerambursabilă de 130 de milioane de dolari pentru construcția liniei electrice de înaltă tensiune Strășeni–Gutinaș.

Potrivit șefei statului, noua conexiune, de 190 km, va lega Republica Moldova de rețeaua europeană și, „împreună cu linia Chișinău–Vulcănești, care va fi finalizată în acest an, și proiectul Bălți–Suceava aflat în pregătire, marchează un pas decisiv spre securitatea energetică a Republicii Moldova”.

- Advertisement -

Această investiție, foarte importantă pentru Moldova, va consolida cooperarea economică și în domeniul energetic cu Statele Unite ale Americii”, a mai punctat Maia Sandu.

Menționăm că Guvernul Republicii Moldova a anunțat miercuri lansarea proiectului de construcție a liniei electrice de înaltă tensiune Strășeni–Gutinaș, cu sprijinul Statelor Unite ale Americii, care vor finanța integral investiția, în valoare de 130 de milioane de dolari.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.