Președinta Maia Sandu a felicitat locuitorii din UTA Găgăuzia cu ocazia unei dintre cele mai importante sărbători ale comunității găgăuze – Hederlez.
Astfel, șefa statului a transmis „un gând bun tuturor găgăuzilor”, subliniind că aceasta este o sărbătoare a speranței și a reînnoirii și o veritabilă celebrare a celor mai frumoase tradiții ale Găgăuziei.
„Kıymetli gagauzlar, Hederlez yortunuz kutlu olsun! Bu gözäl ilkyaz yortusunda sizä saalık, bereket, dirlik hem birlik dileerim! (…) Această zi ne amintește cât de importante sunt rădăcinile, comunitatea și valorile pe care le împărtășim. Fie ca spiritul de Hederlez să ne inspire să rămânem aproape unii de alții și să privim înainte cu speranță”, a mai scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
Menționăm că locuitorii din UTA Găgăuzia sărbătoresc pe 6 mai „Hederlez”, marcat anual în ziua când creștinii ortodocși de stil vechi prăznuiesc pe Sfântul Gheorghe.






