VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu la Pitușca, Călărași: Vom continua modernizarea satelor și orașelor din țară

„Vom continua modernizarea satelor și orașelor astfel încât cetățenii să se bucure cât mai curând de condiții mai bune de trai”. O declarație în acest sens a fost făcută de președinta țării, Maia Sandu, aflată într-o vizită în localitatea Pitușca, Călărași.

La întâlnire au venit și locuitori din satul Vărzăreștii Noi și orașul Călărași, care au vorbit cu șefa statului despre problemele localităților și despre proiectele de dezvoltare din regiune.

Unul dintre aceste proiecte este construcția sistemului magistral de apeduct Chișinău – Strășeni – Călărași, care va începe în următoarele luni. La finalizarea lucrărilor, apeductul de 53 de km va asigura cu apă potabilă peste 150.000 de oameni din raioanele Strășeni și Călărași. Proiectul este realizat în parteneriat cu Guvernul Federal German”, a spus președinta. 

Șefa statului a menționat că oamenii din Pitușca se implică în dezvoltarea localității lor. Grupul de Acțiune Locală (GAL) – care reprezintă un parteneriat al antreprenorilor din sat, societatea civilă și primărie – a asigurat cu iluminat stradal o parte a satului, a construit un stadion și a amenajat un teren de joacă cu echipament sportiv. 

Și statul investește în dezvoltarea comunităților. În acest an, Guvernul susține 399 de proiecte prin Programul „Satul European Expres”, prin care este îmbunătățită infrastructura sportivă și socială, sunt instalate sisteme de iluminat public și reparate mai multe clădiri publice. Tot prin această inițiativă, sunt renovate 46 de Centre culturale din diferite localități. La Pitușca, din aceste resurse, vor fi schimbate ușile și geamurile căminului cultural. Vom continua modernizarea satelor și orașelor astfel încât cetățenii să se bucure cât mai curând de condiții mai bune de trai”, a mai menționat președinta Maia Sandu.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.