VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Maia Sandu, la Gala „Women in Economy” de la București: Pe ambele maluri ale Prutului avem nevoie de mai multe femei care să-și asume rolul de lider

Șefa statului, Maia Sandu, a participat, aseară, la București, la cea de-a șasea ediţie a Galei „Femei în Economie”, organizată de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și aflată sub patronajul Parlamentului European. Evenimentul  recunoaşte personalităţile feminine cu rezultate notabile în diferite domenii cheie ale societăţii româneşti.

„Implicarea femeilor nu este doar un act de echitate socială, este, în esență, un act de asumare a independenței. Asta le-am zis azi femeilor și bărbaților prezenți la Gala „Femei în Economie”, la Ateneul Român. Azi au fost premiate femei care au demonstrat, prin propriul exemplu, că pot reuși în afaceri, depășind orice prejudecăți, clișee sau obstacole care le-au stat în cale. Pe ambele maluri ale Prutului, avem nevoie de cât mai multe asemenea exemple de rezistență, de femei care să își asume rolul de lider”, a declarat șefa statului. 

Președinta a subliniat despre cât de important este ca femeile să poată fi independente.

„Cu cât mai multe femei independente vom vedea, cu atât mai independentă și liberă va fi comunitatea și lumea întreagă. Să ne strângem mâinile, doamnelor, și să ne asumăm independența ca pe o posibilitate de a ne face bine nouă, familiei noastre și neamului nostru”, a mai declarat Maia Sandu.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.