În cazul Republicii Moldova, narațiunea Rusiei a fost că avem o țară mică, un stat slab, cu instituții care nu sunt capabile să protejeze cetățenii și să livreze rezultate. Între timp, țara noastră și-a crescut reziliența, a existat o abordare a întregii societăți și a întregului Guvern, iar acest lucru ne-a ajutat. Suntem conștienți că trebuie să facem parte din UE, dacă vrem să ne păstrăm democrația. Acum există această oportunitate și trebuie să o folosim. Mesajul a fost transmis astăzi de președinta Maia Sandu în cadrul Conferinței de Securitate de la München.
În timpul unei dezbateri dedicate prevenirii și combaterii amenințărilor hibride, șefa statului a vorbit despre atacurile Federației Ruse și tentativele de a împiedica parcursul european al Republicii Moldova.
„Rusia încearcă să ne prezinte drept o conducere coruptă, spunând că alegerea UE este o opțiune rea, că UE nu este pentru noi deoarece are valori diferite sau nu le respectă pe cele tradiționale. Într-un final, dacă nu votați pentru oameni care susțin Rusia, atunci ceea ce se întâmplă în Ucraina se va întâmpla și în Moldova. Desigur că situația economică, afectată de războiul din Ucraina, nu a fost una bună, iar acest lucru a fost folosit de Kremlin. Atunci când nivelul de trai nu crește, este mai ușor pentru Rusia să propage aceste convingeri”, a declarat Maia Sandu, citată de Moldpres.
Oficialul a subliniat că, în ziua alegerilor parlamentare de anul trecut, site-ul Comisiei Electorale Centrale (CEC) a fost atacat de un miliard de ori pentru a fi blocat, fapt care ar fi discreditat scrutinul.
„În Republica Moldova, rezultatele alegerilor pot fi văzute într-un timp foarte scurt. Astfel, la două-trei ore după încheierea scrutinului, cunoaștem deja opțiunile cetățenilor. Imaginați-vă dacă, anul trecut, când am avut alegeri parlamentare, la un moment dat, site-ul CEC ar fi căzut, iar oamenii ar fi crezut tezele propagate de Rusia, precum că rezultatele scrutinului sunt false”, a remarcat Maia Sandu.
Aceasta s-a referit la multiplele tentative de manipulare informațională propagate de Kremlin în perioada alegerilor parlamentare din toamna anului trecut.
„Manipularea informațională a fost cea mai periculoasă pentru cetățeni. În mediul online, doar un singur grup, care avea 100 sau 90 de conturi TikTok, a produs mii de videoclipuri care au acumulat 35 de milioane de vizualizări într-o țară cu 2,4 milioane de oameni. Cel mai grav este că au existat multe exemple de acest fel”, a spus președinta.
Maia Sandu a prezentat și situația privind finanțarea ilegală a partidelor pro-ruse, în spatele cărora ar sta actori din Federația Rusă.
„Începând cu anul 2023, Rusia a creat 10 partide politice noi, pe lângă cele care existau deja, apoi s-a încercat mituirea alegătorilor. A fost dificil de urmărit banii, deoarece aceștia foloseau criptomonedele și canalele neoficiale. Avem estimări că Rusia a cheltuit anul trecut aproximativ 2% din PIB-ul țării noastre pentru a influența alegerile. Apoi au existat activități de destabilizare: proteste plătite, sabotaj și multe altele. Acestea au fost principalele elemente, dar cred că pentru multe țări, manipularea informațională este partea cea mai periculoasă în raport cu păstrarea democrației”, a afirmat oficialul.
În acest context, pentru a contracara tentativele Rusiei, autoritățile de la Chișinău au crescut reziliența instituțiilor.
„Am avut o abordare a întregii societăți și a întregului Guvern, iar acest lucru ne-a ajutat. Este nevoie să facem parte din UE, dacă vrem să ne păstrăm democrația. Acum există această oportunitate, pe care trebuie să o folosim. De altfel, incertitudinea duce la vulnerabilitate, iar Rusia poate folosi foarte bine această vulnerabilitate. În procesul de aderare la UE, suntem evaluați în baza meritelor și reușitelor. Republica Moldova face tot posibilul, dar sperăm, de asemenea, că statele membre și instituțiile europene vor susține integrarea țării noastre în UE”, a concluzionat Maia Sandu.
Menționăm că președinta Maia Sandu participă în perioada 13-14 februarie la Conferința de Securitate de la München, unul dintre cele mai importante forumuri internaționale dedicate securității globale.
Astăzi, șefa statului va avea întrevederi bilaterale cu președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, premierul Croației, Andrej Plenković și cu președintele Muntenegrului, Jacov Milatović. Maia Sandu se va întâlni și cu mai mulți parlamentari din țările europene pentru a promova parcursul european al Republicii Moldova.






