„Am ales calea către pace, libertate și prosperitate, în interiorul familiei europene și nu vom renunța la ea”. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, la Bratislava, în cadrul unei conferințe de presă comune susținute alături de omologul său slovac, Peter Pellegrini.
Șefa statului a subliniat, în discursul său, că acum mai bine de douăzeci de ani, Slovacia și-a ocupat locul meritat în Uniunea Europeană, iar Republica Moldova urmează în prezent aceeași cale.
„Vrem ca ai noștri copii să crească în libertate, în siguranță, într-o țară în care fiecare își poate realiza potențialul. Nu cerem favoruri, cerem să fim evaluați pe baza propriilor noastre eforturi. În trei ani, ne-am diversificat aprovizionarea cu gaze — lucru pe care guvernele anterioare nu au îndrăznit să-l facă timp de trei decenii. Majoritatea exporturilor noastre merg către UE. Reformăm sistemul judiciar, luptăm împotriva corupției, ne aliniem la standardele UE în toate domeniile vieții publice. Desfășurăm pacificatori și pompieri alături de partenerii noștri, contribuind la securitatea și stabilitatea comună de care depinde Europa. Aceste eforturi vorbesc de la sine. Și contează dincolo de granițele Moldovei. O Moldovă ancorată în UE înseamnă un flanc estic mai sigur. Prin urmare, extinderea nu este un act de caritate — ci unul strategic. Fiecare țară care se alătură familiei europene face întreaga familie mai puternică. Slovacia știe acest lucru”, a subliniat Maia Sandu.
De asemenea, ea a mulțumit Slovaciei pentru sprijinul în procesul nostru de aderare la UE și a subliniat că „ne bazăm, în continuare, pe parteneriatul cu dumneavoastră”.
Maia Sandu a vorbit și despre războiul din țara vecină, remarcând că pentru Republica Moldova, reziliența Ucrainei este existențială.
„Ucraina se află între noi și agresor. Atâta timp cât Ucraina rezistă, Rusia este ținută departe de granițele noastre. Pacea R. Moldova de astăzi există pentru că Ucraina luptă pentru ea. Dar agresiunea Rusiei nu se oprește la granițele Ucrainei. Ea ajunge și în R. Moldova. Prin atacurile constante asupra infrastructurii Ucrainei, Rusia pune tot mai mult în pericol securitatea, mediul înconjurător și sănătatea publică a R. Moldova”, a menționat președinta.
În acest context, șefa statului a amintit despre atacurile rusești asupra centralei de la Novodnestrovsk, care au dus la poluarea râului Nistru, dar și despre distrugerea liniei electrice Isaccea – Vulcănești, care a provocat o nouă criză electroenergetică în R. Moldova.
„În ambele cazuri, Slovacia nu a stat deoparte. Când râul Nistru a fost poluat, Slovacia a oferit echipamente pentru a ne ajuta să intervenim. Iar acum, când aprovizionarea noastră cu energie electrică este în pericol, operatorul de rețea al Slovaciei facilitează fluxurile transfrontaliere de energie pentru a ne ajuta să ținem luminile aprinse. Vă mulțumim pentru această solidaritate”, a punctat Maia Sandu.
Președinta Republicii Moldova a mai remarcat că Europa este mai puternică atunci când este unită în jurul valorilor sale. „Chiar dacă Moldova este o țară mică, este o țară determinată. Am ales calea noastră — către pace, libertate și prosperitate, în interiorul familiei europene — și nu vom renunța la ea”, a conchis Maia Sandu.
Menționăm că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află astăzi într-o vizită oficială la Bratislava, la invitația omologului său din Slovacia, Peter Pellegrini. Părțile au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale în mai multe domenii, precum și despre sprijinul pentru aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova.






