Președinta Maia Sandu, a participat, astăzi, la evenimentul dedicat aniversării a 35-a de la fondarea Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM).
Șefa statului a remarcat că a revenit cu drag la instituția unde și-a făcut studiile și unde și-a început formarea profesională. „Mă bucur să revin la ASEM, de această dată pentru a sărbători împreună 35 de ani de la fondarea Academiei. Este o aniversare care are, pentru mine, și o dimensiune personală. Sunt absolventă a ASEM și formarea mea profesională a început aici”, a declarat Maia Sandu.
Ea a amintit că ASEM a fost fondată practic odată cu Republica Moldova, într-o perioadă în care țara trecea de la economia planificată la economia de piață și își construia instituțiile de la zero.
„În pofida dificultăților inerente unui asemenea început, ASEM a reușit în aceste trei decenii și jumătate să pregătească generații de economiști, manageri, contabili, finanțiști. Îi regăsim azi în companii și bănci, în instituțiile statului, în organizații internaționale și în afaceri întemeiate aici sau peste hotare. Iar acum, după 35 de ani, ne aflăm din nou în mijlocul unor reașezări profunde, care schimbă din temelii omenirea și felul în care muncim, producem, învățăm și ne construim viitorul”, a spus Maia Sandu.
Totuși, șefa statului a menționat că, deși societatea trece prin transformări majore, generate de dezvoltarea rapidă a tehnologiilor, inteligența artificială, tranziția energetică, schimbările climatice și tensiunile geopolitice, există o diferență fundamentală față de perioada dificilă a anilor ’90.
„Republica Moldova nu mai este singură în fața marilor provocări. Avem prieteni și parteneri puternici. Avem acces la experiența și cunoștințele unei Europe de care ne apropiem pe zi ce trece. Și, poate cel mai important, știm încotro vrem să mergem. Economia noastră este deja tot mai strâns legată de economia Uniunii Europene. Cea mai mare parte a exporturilor moldovenești merge spre piața europeană, iar investițiile și infrastructura ne conectează tot mai strâns la spațiul european. Dar accesul la o piață mare nu garantează, de unul singur, prosperitatea. Trebuie să avem ce să oferim acestei piețe. Trebuie să producem mai mult, mai competitiv și cu mai multă valoare adăugată aici, în Moldova. Și trebuie să avem oameni capabili să producă această schimbare”, a spus Maia Sandu.
În acest context, șefa statului a subliniat că ASEM are un rol esențial. „Nu ne putem permite să irosim talentul niciunui om și nici potențialul vreunei generații. Trebuie să construim o economie în care oamenii bine pregătiți să găsească oportunități pentru a munci, a cerceta, a deschide o afacere și a investi. O economie în care un tânăr să nu fie pus în situația de a alege între o carieră de succes și viața acasă. Asta înseamnă o legătură mai strânsă între universitate și economia reală – între profesori, companii, antreprenori și instituții publice. Înseamnă și cercetare economică care să se plieze pe propria economie, vulnerabilități și avantaje și să venim cu propriile idei și răspunsuri, adaptate realităților noastre economice și sociale”, a spus Maia Sandu.
În încheiere, președinta Maia Sandu le-a mulțumit profesorilor, absolvenților și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul celor 35 de ani, la dezvoltarea Academiei de Studii Economice din Moldova.
Amintim că Academia de Studii Economice din Moldova a fost fondată la 25 septembrie 1991, în baza Hotărârii nr. 537 a Guvernului Republicii Moldova.







