VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Maia Sandu, întrevedere cu președinta Parlamentului leton, Daiga Mieriņa: Parcursul european, pe agenda discuțiilor

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Președinta Parlamentului Republicii Letonia, Daiga Mieriņa, și delegația sa, aflată într-o vizită oficială la Chișinău.

Discuțiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale, inclusiv în vederea avansării Republicii Moldova în parcursul său european.

Șefa statului a mulțumit pentru sprijinul constant al Letoniei și pentru asistența oferită în procesul de implementare a reformelor și aliniere la acquis-ul comunitar.

Letonia, care a aderat la Uniunea Europeană acum 20 de ani, este un partener important pentru Republica Moldova în procesul de aderare și un exemplu de transformare democratică și economică – o țară care a demonstrat că prin reforme consecvente se pot obține securitate, prosperitate și o viață mai bună pentru cetățeni.

În cadrul întrevederii, președinta Sandu a reiterat și importanța menținerii păcii în Moldova în contextul războiului din țara vecină și a eforturilor depuse de instituțiile statului pentru a asigura organizarea unor alegeri fără interferență străină, astfel încât cetățenii Republicii Moldova să-și poată decide liber viitorul.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.