Președinta Maia Sandu a invitat fracțiunile și grupurile parlamentare la consultări privind desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru.
Conform unui anunț oficial, consultările vor avea loc joi, 23 octombrie, și vineri, 24 octombrie, la Președinția Republicii Moldova.
Programul consultărilor:
Joi, 23 octombrie:
– 13:00 – Partidul Politic „Democrația Acasă”
– 14:00 – Partidul Politic „Partidul Nostru”
– 15:00 – Blocul Politic „Alternativa”
– 16:00 – Partidul Comuniștilor din Republica Moldova
– 17:00 – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Vineri, 24 octombrie:
– 10:00 – Partidul Acțiune și Solidaritate
Potrivit Președinției, consultările se desfășoară în conformitate cu prevederile Constituției Republicii Moldova și au drept scop desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, în vederea formării unui nou Guvern.
Amintim că, anterior, Partidul Acțiune și Solidaritate, care deține majoritatea în Parlamentul de la Chișinău, a anunțat că îl va înainta la funcția de premier pe Alexandru Munteanu.






