Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat ferm atacurile lansate de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de 15 iunie, în urma cărora a fost afectată și mănăstirea Lavra Pecerska din Kiev, unul dintre cele mai importante simboluri ale ortodoxiei și monument inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Șefa statului a subliniat, într-un mesaj publicat pe Facebook, că regimul ucigaș de la Kremlin a demonstrat încă o dată că nu are nimic sfânt.
„Cei care se pretind apărători ai valorilor creștine au bombardat unul dintre cele mai importante simboluri ale ortodoxiei, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO – Lavra Pecerska din Kyiv. Acest atac a survenit în cursul încă unei nopți de teroare pentru Ucraina, în care oameni nevinovați au fost omorâți și răniți, iar infrastructura grav avariată. În fața acestor atacuri mișelești, trebuie să rămânem solidari cu poporul ucrainean. Republica Moldova condamnă cu fermitate atacurile împotriva civililor și a lăcașelor de cult și rămâne alături de Ucraina în lupta sa pentru libertate, pace și dreptul de a-și decide propriul viitor”, a precizat Maia Sandu.
Reacția șefei statului vine în contextul în care Ucraina a fost noaptea trecută ținta unui atac masiv cu rachete balistice și drone din partea Rusiei, care a provocat o serie de explozii în Kiev. În urma acestora, cel puțin 9 persoane au murit, dintre care cinci salvatori, iar zeci au fost rănite. Bombardamentele au provocat un incendiu la mănăstirea Lavra Pecerska, monument inclus în patrimoniul mondial UNESCO, și au lăsat fără energie electrică aproximativ 140 000 de consumatori.






