Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat atacul armat produs pe plaja Bondi din Sydney, Australia, în prima zi a sărbătorii evreiești Hanuka. „Suntem profund șocați de atacul violent din Sydney, petrecut în prima zi de Hanuka”, a scris șefa statului pe platforma X.
Maia Sandu a transmis condoleanțe victimelor și solidaritate cu comunitatea evreiască. „Gândurile noastre se îndreaptă către victime, familiile acestora și comunitatea evreiască din Australia și din întreaga lume. Violența și antisemitismul nu își au locul în societățile noastre”, a subliniat președintele.
Potrivit presei locale și internaționale, cel puțin 12 persoane, inclusiv copii, și-au pierdut viața, iar aproximativ 60 au fost rănite în urma atacului armat care a avut loc în timpul celebrării Hanuka. Publicația The Sydney Morning Herald relatează că martorii au auzit până la 50 de focuri de armă, iar la fața locului se aflau zeci de persoane rănite și cantități mari de sânge.
Poliția australiană a anunțat reținerea a doi suspecți. Conform informațiilor preliminare, unul dintre atacatori a fost împușcat mortal, iar celălalt a fost reținut, în timp ce operațiunea de securitate este în continuare în desfășurare.
Publicațiile Daily Mail și Jerusalem Post scriu că atacul a avut loc în timpul festivităților dedicate Hanuka. Premierul Australiei, Anthony Albanese, a confirmat existența unei „amenințări grave la adresa securității” în zona Bondi Beach, fără a oferi, deocamdată, date oficiale privind bilanțul victimelor, transmite digi24.ro.
Autoritățile australiene nu au comunicat încă informații despre identitatea sau motivația atacatorilor, ancheta fiind în desfășurare. Atacul survine pe fondul creșterii numărului de incidente antisemite în Australia. Datele oficiale arată că, în mai puțin de un an, au fost raportate 1.654 de astfel de incidente.
Recent, autoritățile australiene au anunțat că o presupusă celulă iraniană ar fi fost implicată în incendierea unor sinagogi și a unor afaceri aparținând membrilor comunității evreiești.






