VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu către administrația locală: „Având acces la fonduri europene, putem crea mai repede condiții de trai mai bune!”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a adresat un mesaj cu prilejul Zilei autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, subliniind că accesul la fondurile europene, ne ajută să putem crea mai repede condiții de trai mai bune pentru fiecare cetățean al țării.

Șefa statului a menționat că oamenii din țara noastră merită să trăiască mai bine în comunitățile lor.

„Având acces la fonduri europene, putem crea mai repede condiții de trai mai bune pentru fiecare. Pentru satele și orașele noastre, integrarea europeană înseamnă drumuri mai bune, apă curată la robinet, lumină pe stradă. Ea înseamnă dezvoltarea economică a localităților, deschiderea afacerilor locale, servicii de calitate și locuri de muncă. Localitățile noastre pot avea un asemenea viitor!”, a spus Președinta Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a menționat că anul trecut a fost lansat programul „Satul European”, care finanțează proiecte de infrastructură și dezvoltare locală în comunitățile rurale.

„Astăzi, jumătate dintre satele din Moldova beneficiază de acest program, iar mii de oameni au obținut un loc de muncă pentru realizarea lucrărilor prevăzute în aceste proiecte.Viața localităților din Moldova trebuie să se schimbe în bine. Aceasta depinde, în primul rând, de oamenii din administrația locală”, a subliniat Maia Sandu.

Președinta Maia Sandu a mai anunțat și că a semnat un decret privind acordarea de distincții pentru profesionalism și tenacitate în dezvoltarea comunităților locale unui grup de aleși și funcționari din administrația locală.

„Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, pe care o marcăm astăzi, ne oferă prilejul să apreciem efortul tuturor primarilor, consilierilor și funcționarilor locali care muncesc cu dăruire în slujba cetățenilor. În condiții grele, acești oameni au reușit să schimbe în bine viața localităților”, a conchis șefa statului.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.