Șefa statului a întreprins astăzi o vizită de lucru în municipiul Edineț care a beneficiat de investiții europene de peste 11 milioane de euro în ultimii doi ani.
Potrivit șefei statului, Uniunea Europeană a oferit peste 4 milioane de euro pentru un transport public confortabil în Edineț. Astfel, Maia Sandu a întreprins o călătorie cu autobuzul.
„Uniunea Europeană a oferit peste 4 milioane de euro pentru un transport public confortabil în Edineț – 8 autobuze moderne, prietenoase cu mediul și accesibile persoanelor cu nevoi speciale, sistem de monitorizare GPS și 17 stații dotate cu iluminat fotovoltaic, camere video. În drum spre Gordineștii Noi, primarul municipiului Edineț a accentuat sprijinul imens al UE – investițiile europene în municipiul Edineț, doar în ultimii doi ani, se ridică la peste 11 milioane de euro”, a scris Maia Sandu.