VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Maia Sandu, alături de Macron, Merz și Tusk: „Germania, Franța și Polonia stau alături de o Moldovă liberă și europeană”

Republica Moldova sărbătorește astăzi 34 de ani de independență printr-un eveniment istoric, avându-i la Chișinău pe Președintele Franței, Emmanuel Macron, Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk – trei lideri europeni care au venit să transmită sprijinul lor ferm pentru viitorul european al țării noastre.

Potrivit Președinției, prezența liderilor europeni de ziua națională reprezintă un semnal puternic de prietenie și respect față de poporul nostru, dar și o confirmare clară că drumul european al Republicii Moldova nu este un vis îndepărtat, ci un proiect comun, în proces de desfășurare.

- Advertisement -

„Astăzi, Moldova nu mai este doar cunoscută, este respectată. Am arătat că suntem demni și că locul nostru este în familia europeană. Independența și viitorul nostru sunt în mâinile noastre și nu avem dreptul să le pierdem”, a declarat Maia Sandu în cadrul conferinței de presă cu cei trei oficiali europeni.

Președintele Emmanuel Macron a reconfirmat că Franța va rămâne alături de Republica Moldova în procesul de integrare europeană.

„Moldova face parte din familia europeană prin valorile pe care le apără. Împreună dorim să transmitem un mesaj de prietenie, solidaritate și încredere în viitorul nostru comun”, a declarat președintele francez.

La rândul său, prim-ministrul Donald Tusk a subliniat:

„Europa va fi mai puternică alături de Moldova – reziliența voastră, valorile voastre și vocea voastră vor îmbogăți Uniunea noastră”.

Totodată, Cancelarul Friedrich Merz a reiterat: „Germania, Franța și Polonia stau alături de o Moldovă liberă și europeană”.

Franța, Germania și Polonia s-au dovedit în mod constant susținători fermi ai Republicii Moldova, contribuind activ la modernizarea țării și la avansarea procesului  de integrare europeană. De la sprijin politic și diplomatic la investiții economice, proiecte de infrastructură și programe dedicate consolidării instituțiilor democratice, aceste trei state au fost alături de noi în momentele cheie ale transformării țării.

Programul vizitei celor trei lideri se va încheia în această seară.  După ora 20:00, alături de Președinta Maia Sandu, Președintele Macron, Cancelarul Merz și Prim-ministrul Tusk se vor adresa cetățenilor de pe scena principală a țării, în Piața Marii Adunări Naționale.

Author

  • A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

    View all posts

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.