Pentru că ditamai doi foști prim-miniștri s-au dovedit a fi insuficient de dotați ca să lupte împotriva candidatei cu cele mai mari șanse la scrutinul prezidențial, așa cum o identifică sondajele, de pe banca tehnică produc zgomot electoral, suflând avan în vuvuzele, un fost președinte, care se mai crede flăcău tomnatic, și încă un fost șef de guvern, adversar de vocație, așa cum îl identifică academia rumorilor.
Aparent cei doi se roagă la icoane diferite, dar îi împreunează convingerea că Republicii Moldova ar trebui să sugă, ca vițelușa cuminte, de la două vaci. Fostului președinte, ca și cum, i se iartă acest vicleșug, de care se molipsise încă pe vremea când visa la o replică cubaneză în centrul Europei, apoi când s-a drujbanit cu Băsescu, ba și pe Putin a încercat să-l îmbrobodească tot cu această mantră psihedelică. Nu și fostului premier, care se pretinde arhitect și zidar al bunelor relații cu emisfera euroatlantică, după ce a izbutit să scoată sârma ghimpată de pe Prut (februarie 2010) și l-a găzduit pe Joe Biden la Chișinău (martie 2011).
Și la ce i-o servit, se întreabă un coleg de breaslă, de la care, de altfel, auzisem prima dată bancul despre oierul filosof din Munții Făgăraș, pe care un turist rătăcit l-a întrebat, în cinci limbi, cum să iasă la șosea, dar nu a obținut explicația necesară. Și când ciobanul mai tânăr care era de față, s-a crucit câte limbi cunoaște călătorul străin, plescăind din limbă, oierul bătrân a tras sentința mucălită – și la ce i-o servit? Fostul premier, care face galerie împreună cu fostul președinte, și-a folosit deunăzi tocmai trei degetele de la mână dreaptă (ori stângă, nu mai țin minte) ca să povestească despre trei mari avantaje pe care le-a avut dumnealui, când era la butoane, dar nu le mai are actuala guvernare ca să performeze.
PRIMUL DEGET – energia electrică ieftină, produsă cu utilizarea gazului pompat pe gratis de Gazprom pentru centrala transnistreană.
AL DOILEA – forța de muncă ieftină, lesne de racolat cu te miri ce câștiguri. AL TREILEA – piețele de desfacere de pe azimuturile diametral opuse, ambele cu brațele deschise pentru exporturile moldovenești, grație acordurilor de liber schimb și cu Uniunea Europeană și cu CSI-ul. Mă așteptam după asta ca fostul premier să exprime măcar o zdreanță de regret, un disclaimer, cum ar fi zis turistul rătăcit în Făgăraș sau prin Munții Apuseni, că a fost o fază vremelnică, o moștenire de la predecesori, o piatră de moară, care în fapt însemna o vulnerabilitate, folosită premeditat de gașca lui Putin ca să țină în căpăstru pe oricine ar fi încercat să iasă din brazdă.
Că doar fostul premier cunoaște mai bine ca mine cât de igienică s-a dovedit a fi poziție crăcănată, în care a încercat să stea Republica Moldova, mai bine zis înțelepții diriguitori, proptiți cu barba în cârja de oieri și mâncând brânza din burduf. Dar mai ales Ucraina, care plătește acum prețul infinit de mare pentru iluzia că poți ajunge și cu sufletul în rai și cu slănina în pod … De ce ne îndeamnă fostul președinte să votăm un exponent al crăcănatului și al pusului pe limbă în loc de limbă îmi este mai mult sau mai puțin limpede. Dar nu-mi este clar de se tânguiește fostul arhitect și zidar al eurocivilizării? De ce tocmai acum, când există șansa să scăpăm de șpagatul geopolitic, pe care s-au căznit să-l interpreteze, cât mai silitor și mai artistic, rând pe rând, stoluri de politicieni, ghidați de pretinsa voință a alegătorilor sau de instinctele lor confortabile și meschine. De ce oare, tocmai acum?
