VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Mai mulți fermieri din Sadova vor boicota Festivalul căpșunilor și mierii: Legătura cu Dodon

Mai mulți fermieri din Sadova sunt supărați că tradiționalul Festival al căpșunilor și mierii se va desfășura în acest an la tabăra de odihnă care i-ar aparține lui Igor Dodon și nu în centrul satului, cum s-a făcut de ani buni încoace. Alți agricultori susțin că anume acolo, la tabără, e cel mai indicat loc pentru un asemenea festival.

Deși în invitația oficială este specificat că organizator al festivalului este primăria satului Sadova, evenimentul propriu-zis se va desfășura pe un teritoriu privat – la tabăra de odihnă ”Forest”, care până nu demult era „Sadovo”. Complexul se află în codri, pe o suprafață de 11 hectare. Teritoriul a fost preluat în anul 2021 de firma „Agrofactory”, fondată de către Alexandru Dodon, fratele lui Igor Dodon. Mulți săteni, care se ocupă de creșterea căpșunilor, afirmă că sărbătoarea este acaparată de politic, informează jurnal.md.

„Noi din start am spus și nu ne-am rușinat că nu iau parte, că nu-i în sat. Pentru oameni, aproape, frumos… De ce trebuie să te duci tocmai în fundătura ceea?”, se revoltă un alt agricultor, Gheorghe Rusu

Fermierii spun că vor boicota în acest an Festivalul Căpșunilor și Mierii.

„Deloc nu participăm. Nu doar eu. Suntem mai mulți, o să vină oamenii la ”căpșuniadă”, dar nu vor avea ce cumpăra dacă nu vom participa noi. De-ai lor nici nu au căpșuni. Ei se duc cu vin, cu chestiuni de-ale lor. Și care vor veni la căpșuni pot să nu vină deloc, că nu au la ce veni. Căpșuni nu vor fi”, spune Nicolae Bolea.

„E frumos și acolo, este, nu zic. E pădure, dar acolo e după gard, la cineva mă rog, nu-i pe teritoriul satului. Acolo este teritoriul privat al cuiva. Acolo locul nu-i al Primăriei, e teren privat. Eu am spus că nu, nu particip. Am spus la primărie, am spus deschis că nu particip, căci nu-i în centru”, afirmă Gheorghe Rusu.

Petru Aghenie, și el producător de căpșuni, dar și președintele grupului PSRM în Consiliul raional Călărași, spune că festivalul va avea loc cu sau fără participarea celor care nu sunt de acord.

„Nu vor să participe, căpșuni sunt cât lumea și o să fie, dar asta poate o persoană, două să nu participe, nu mai mult. Dar cred că până duminică și ei o să vrea să participe. Eu știu că sunt băieți de treabă și au mai participat și nu importă locul. Omul sfințește locul și nu schimbă nimic absolut”, a mai spus acesta.

Primarul satului Sadova nu a fost de găsit nici la locul de muncă și nici la telefon, pentru a comenta situația.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.