Profesorii și alți angajați din sistemul educației și științei protestează astăzi, 19 august, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău. Acțiunea are loc în contextul solicitărilor privind respectarea angajamentelor asumate de autorități referitoare la majorarea, începând cu 1 septembrie 2026, a salariilor cadrelor didactice și ale personalului auxiliar din sistemul educațional.
La începutul manifestației, organizată de Federația Sindicală a Educației și Științei, profesorii au scandat lozinci precum: Pedagogul – viitorul țării”, „Investiți în educație”, „Cuvântul dat trebuie respectat”, „Vrem un salariu decent”, „Educația – scoasă din sărăcie” și „Amânarea nu este o soluție”.
Știre în curs de actualizare…
Menționăm că marți, 18 august, Federația Sindicală a Educației și Științei, a anunțat organizarea unei acțiuni de protest. Organizatorii susțin că acțiunea este determinată de necesitatea respectării angajamentelor asumate de autorități privind majorarea salariilor cadrelor didactice și ale personalului auxiliar, începând cu 1 septembrie 2026.
Potrivit FSEȘ, salarizarea decentă a angajaților din educație constituie o condiție esențială pentru asigurarea calității procesului educațional, menținerea specialiștilor în sistem, prevenirea agravării deficitului de cadre și atractivitatea profesiei didactice.
Sindicatele solicită respectarea angajamentului privind majorarea salariilor începând cu 1 septembrie 2026, identificarea și aprobarea unor soluții concrete pentru creșterea veniturilor angajaților din educație și știință, precum și implementarea unei politici salariale care să contribuie la atragerea și menținerea personalului calificat. De asemenea, acestea cer recunoașterea rolului strategic al educației și a importanței muncii cadrelor didactice și auxiliare în dezvoltarea societății.
Astăzi, înainte de începerea protestelor, organizatorii au publicat un comunicat prin intermediul căruia au solicitat reprezentanților partidelor politice să respecte caracterul sindical, pașnic și apolitic al acțiunii.
„Pichetul este organizat pentru a exprima revendicările și poziția angajaților din educație și știință, iar agenda evenimentului a fost discutată și convenită cu membrii de sindicate care participă la această acțiune”, se arată într-un mesaj.
Tot, în această dimineață, în debutul ședinței de Guvern, premierul Vasile Tofan a anunțat că astăzi, la ora 14.00, în cadrul unei conferințe de presă, vor fi prezentate soluțiile identificate pentru legea salarizării, care vizează inclusiv și situația cadrelor didactice.
De asemenea, ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că, după ședința Guvernului, va discuta cu profesorii și va purta consultări cu sindicatele pentru a identifica soluții în vederea onorării angajamentelor asumate față de cadrele didactice.






