VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

LIVE/ Președinta R. Moldova și președintele R. Bulgaria susțin o conferință de presă

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține o conferință de presă comună cu Președintele Republicii Bulgaria, Rumen Radev, care efectuează astăzi, 27 octombrie o vizită de lucru în Republica Moldova.

În debutul conferinței de presă, a fost semnat Acordul de tranzit a gazelor naturale spre R. Moldova, prin conductele de pe teritoriul R. Bulgaria.

Sursa video: Privesc.eu

Președinta Maia Sandu a declarat că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană alături de Bulgaria și alte țări europene.

„Scopul nostru este să rămânem uniți în continuare și să construim un viitor prosper și pașnic. Oricare ar fi rădăcinile etnice, limba pe care o vorbim sau convingerile politice, suntem cu toții parte a statului Moldova. Ne confruntăm cu aceleași probleme și le facem față solidar și cu responsabilitate. Viitorul nostru este în Uniunea Europeană alături de Bulgaria și alte țări europene”, a spus Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a menționat că R. Moldova trece prin cea mai gravă criză energetică de la independență încoace și nu există îndoială că „resursele energetice sunt folosite pe post de arme ca să ne submineze statul și încă fragila noastră democrație”.

La rândul său, președintele Bulgariei a declarat că între R. Moldova și Bulgaria există o legătură de tradiții, prietenie și încredere de secole.

„În anul în care sărbătorim 30 de ani la stabilirea relațiilor diplomatice am revizuit toate actele încheiate. Și ele sunt multe și asta ne face să avem un parteneriat mai profund. Felicit Moldova pentru statutul de candidat la integrarea UE. Bulgaria susține calea europeană a R. Moldova și este gata să coopereze în procesul de integrare europeană”, a spus președintele Bulgariei, Rumen Radev.

Rumen Radev a mulțumit pentru intenția părții moldovenești de a suplimenta numărul de ore de predare a limbii bulgare în școlile din Republica Moldova, precum și pentru păstrarea intensității culturale și naționale a bulgarilor în țara noastră.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.