VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Legislația națională cu privire la reproducerea artificială a fost adusă în concordanță cu directivele europene

Legislația națională ce reglementează domeniul sănătății reproducerii, transplantului de țesuturi și celule a fost actualizată și aliniată la prevederile legislației europene. Parlamentul a aprobat în cea de-a doua lectură un proiect de modificare a mai multor acte legislative.

Inițiativa a fost elaborată de deputații Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, Adrian Belîi, Maria Pancu, Ana Oglinda, în colaborare cu Ministerul Sănătății și cu Agenția Națională de Transplant.

Potrivit autorilor, aproximativ una din 6-7 familii au dificultăți în a concepe un copil, iar fenomenul este din ce în ce mai puternic resimțit în societatea noastră. Cu toate că serviciile medicale care pot soluționa aceste probleme sunt prestate în țara noastră, totuși până în prezent nu sunt reglementate mai multe norme, iar serviciile se oferă exclusiv în instituțiile private.

Proiectul prevede eliminarea din Legea privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane a excepției cu referire la organele, țesuturile şi celulele reproductive, organele, țesuturile şi celulele embrionare şi fetale (inclusiv celulele hematopoietice embrionare).

Proiectul reglementează un șir de activități ce însoțesc nemijlocit asistența medicală a reproducerii: consimțământul beneficiarilor, procedura de fertilizare in vitro, conservarea și crioconservarea celulelor sexuale, a gameților, precum și decongelarea acestora, donarea, transportarea, inclusiv transfrontalieră.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.