VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Legea privind sprijinul financiar acordat de București Mitropoliei Basarabiei, promulgată de Iohannis

Legea privind sprijinul financiar acordat de către statul român Mitropoliei Basarabiei din Republica Moldova, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române, a fost promulgată de liderul de la București, Klaus Iohannis.  

Documentul prevede acordarea unui sprijin anual financiar în valoare de două milioane euro pentru Mitropolia Basarabiei, precum şi un sprijin financiar anual tot de două milioane euro pentru schitul românesc „Prodromu”, de la Muntele Athos, Grecia.

„Anual se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatul de Stat pentru Culte, o sumă în lei, echivalentă cu 2 milioane de euro, pentru Mitropolia Basarabiei, Republica Moldova, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române. Suma alocată potrivit art.1 se prevede distinct în bugetul Secretariatului General al Guvernului, respectiv al Secretariatului de Stat pentru culte şi se acordă ca sprijin financiar Mitropoliei Basarabiei, Republica Moldova”, se arată în actul normativ promulgat.

Sumele alocate din bugetul României sunt destinate acoperirii cheltuielilor necesare, restaurării și conservării bunurilor din patrimoniul mitropoliei, achiziționării de imobile necesare desfășurării activităților liturgice, culturale și mediatice ale unităților de cult, activităților de asistență socială și medicală susținute de unitățile de cult organizate de Mitropolia Basarabiei în spitale, centre de plasament, cămine de bătrâni, organizării unor manifestări cultural-religioase și mediatice, construirii, amenajării și reparării clădirilor având destinația de așezăminte culturale, de asistență socială și medicală, restaurării, reparării, întreținerii și administrării clădirilor aparținând centrelor eparhiale, protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor, inclusiv a clădirilor pentru învățământul teologic.

Mitropolia Basarabiei a fost reactivată în 1992, prin decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, dar abia în 2002 a fost recunoscută, numai după ce CEDO a condamnat Republica Moldova pentru încălcarea mai multor articole din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.