VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Lege nouă în Rusia: Persoanele cu antecedente penale pot fi angajate în armată

Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului Rusiei, a aprobat marţi un proiect de lege ce permite angajarea în armată a persoanelor acuzate de justiţie şi, de asemenea, deschide calea pentru încetarea urmăririi lor penale, informează EFE preluată de Agerpres.

„În perioada mobilizării, legii marţiale sau pe timp de război, contractul pentru îndeplinirea serviciului militar poate fi semnat nu doar cu persoane care au antecedente penale, au săvârşit infracţiuni şi au executat pedepse, ci şi cu inculpaţi pentru care este în curs procesul judiciar”, potrivit noii legi.

Noile prevederi se aplică în orice etapă a procesului: după trimiterea cauzei în judecată de către Parchet, în timpul procesului propriu-zis sau al apelului. Noua lege extinde reglementările aprobate în luna martie a acestui an care remiteau pedepse în cazul persoanelor care executau pedepse şi semnau contracte cu armata rusă, dar nu se aplica celor împotriva cărora nu fusese încă pronunţată o sentinţă.

În plus, legea modificată stabileşte că învinuitul poate solicita ridicarea acuzaţiilor în cazul primirii unei decoraţii sau dacă se remarcă prin alte merite în luptă, opţiune deschisă anterior doar persoanelor cu condamnări definitive. Eligibil va fi şi învinuitul care atinge limita de vârstă pentru a servi în armată.

Anul trecut, vârsta maximă pentru o serie de categorii de rezervişti a fost ridicată la 55 de ani, măsură ce va fi implementată, etapizat, din 2024 până în 2028.

În ultima perioadă, autorităţile ruse au adoptat mai multe măsuri pentru a creşte numărul personalului armatei fără a fi nevoie să decreteze noi mobilizări, care sunt extrem de nepopulare, prin promovarea de contracte mai atractive. După incursiunea trupelor ucrainene în regiunea rusă Kursk, preşedintele Vladimir Putin a crescut numărul soldaţilor la 1,5 milioane, armata rusă devenind astfel a doua ca mărime din lume, după cea a Chinei.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.