VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Lansarea lucrărilor de construcție a noului pod peste Prut! Vicepremierul României: Reprezintă calea R. Moldova spre Europa

La Ungheni a fost dat startul oficial al lucrărilor de construcție a primului pod rutier peste Prut din ultimele șase decenii, unind Ungheniul din R. Moldova și comuna Golăești din județul Iași, România.

În cadrul evenimentului, viceprim-ministrul României, Marian Neacșu, a declarat că acest pod reprezintă calea R. Moldova, prin România, spre Europa.

Calea adevărată, pe care și voi, românii de partea aceasta a Prutului, dar și noi, românii din partea cealaltă, o dorim și cu siguranță o vom ajunge… Între noi, legăturile de suflet și-au împlinit destinul. Calea europeană a Moldovei este împlinită prin acest prim pas”, a spus el.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Sorin-Mihai Grindeanu, a spus că podul care leagă Ungheniul și Golăeștiul nu este unicul, iar în viitorul apropiat vor începe lucrările de construcție a altor patru poduri.

Anul acesta, probabil, se vor finaliza studiile de fezabilitate pentru alte patru poduri, urmând ca la anul acestea să intre în executare”, a menționat el.

Oficialul român a mai precizat că acest pod este primul construit în ultimii 60 de ani, lucru care a fost posibil cu sprijinul UE.

Europarlamentarul român, fostul comisar european pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat că podul Ungheni-Golăești este mai mult decât o punte peste apă.

Este o punte între cele două economii. Este expresia libertății de mișcare, o oportunitate de dezvoltare, de comunicare, mobilitate pentru ambele state – România și R. Moldova”, a menționat oficialul.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.