VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

La iarnă, lemnele de foc vor fi mai scumpe

Lemnele de foc vor fi mai scumpe la iarnă, anunță ministra Mediului, Rodica Iordanov. Demnitarul nu a precizat însă despre ce majorări este vorba și cât vor achita gospodăriile în noul sezon.

Ministra dă asigurări însă că familiile cu venituri modeste și alte categorii vulnerabile de cetățeni vor beneficia și în acest an de reduceri.

”Acele persoane care sunt social-vulnerabile vor avea reduceri şi suport din partea statului pentru procurarea lemnului în baza sistemului Apra. Da, evident, preţul va fi mai mare, fiindcă în primul rând, costurile de lucrări s-au mărit, carburanţii sunt mai scumpi”, a declarat Rodica Iordanov, citată de TVR Moldova.

În 2022, Agenția Moldsilva și subdiviziunile instituției din țară au vândut lemnul din specii tari, cum ar fi stejar și salcâm, la un preț ce a variat între 550 și 875 de lei pentru un metru ster. Pentru lemnul moale, cum ar fi tei sau plop, prețurile au variat între 350 și 475 de lei.

Pentru a nu admite majorări substanțiale, în sezonul trecut, Guvernul a subvenționat ”Moldsilva” cu peste 64 de milioane de lei.

În acest an, nu au fost publicate deocamdată prețurile oficiale, însă pe site-uri specializate în vânzări, agenții economici intermediari sau persoanele fizice anunță deja prețuri ce variază între 900 și chiar 1300 de lei pentru un metru ster de lemne din specii tari. Costul poate ajunge și până la 1500-1600 de lei dacă lemnele sunt despicate.

În prezent, în stocurile Moldsilva sunt peste 33 de mii de metri steri de lemn de foc.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.