Liderul separatist al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a declarat că Tiraspolul nu va împiedica locuitorii din stânga Nistrului cu pașapoarte moldovenești să participe la alegerile prezidențiale din Republica Moldova și la referendumul privind aderarea acesteia la Uniunea Europeană, transmite IPN.
Krasnoselski a subliniat că este important ca „cetățenii să-și prioritizeze siguranța personală”, avertizând asupra unor potențiale provocări. De asemenea, acesta a asigurat că trecerea așa-numitei linii administrative nu va fi restricționată pentru cei care doresc să voteze.
Pentru cetățenii Republicii Moldova de pe malul stâng al Nistrului vor fi deschise 30 de secții de votare situate în Zona de Securitate, în localități din dreapta Nistrului.
Deschiderea secțiilor de vot în zonele necontrolate, unde „nu există garanții de securitate a procesului și nici certitudinea lipsei interferențelor externe care ar putea influența rezultatele”, contravine normelor legale, spun reprezentanții Biroului politici reintegrare de la Chișinău.