Salonul Bookfest Chişinău evidenţiază solidul fundament cultural al opţiunii pro-europene a majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova, a afirmat miercuri preşedintele României, Klaus Iohannis, printr-un mesaj transmis cu ocazia deschiderii evenimentului la Chișinău, transmite Agerpres.
Mesajul a fost prezentat de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.
„În contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, recenta participare în calitate de ţară invitată la Bookfest Bucureşti, precum şi această ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest Chişinău evidenţiază solidul fundament cultural al opţiunii pro-europene a majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova. Sprijinul României pentru acest viitor şi solidaritatea noastră au la bază valorile noastre democratice şi umaniste comune, hrănite din solul fertil al limbii, al culturii şi al experienţei istorice pe care le împărtăşim”, a punctat Iohannis.
În acest context, este important de menționat că președintele României acordă înaltul său patronaj pentru acest eveniment, alături de președintele R. Moldova, Maia Sandu.
„Este o altă dovadă a importanţei pe care o acordăm, de o parte şi de alta a Prutului, cultivării limbii române, sprijinirii şi promovării culturii şi tradiţiilor pe care le împărtăşim şi sub cupola cărora ne croim un viitor comun în Uniunea Europeană”, se mai arată în mesajul semnat de președintele României.
De asemenea, Iohannis a amintit de „cărţile de căpătâi” ale fiecăruia.
„Aceste cărţi fundamentale nu se limitează la scrierile cronicarilor sau la operele autorilor clasici studiate în şcoală. Literatura contemporană, atât cea română, cât şi cea universală, continuă să ne ofere cunoaştere, valori şi modele, dileme şi provocări”, se menționează în mesaj.
În context, Klaus Iohannis a apreciat că lectura şi cartea sunt, mai mult ca oricând, esenţiale în această perioadă marcată de provocări şi crize multiple, fiind o expresie a normalităţii sociale şi a dialogului între culturi.
„Este, aşadar, vital să îi respectăm şi să îi sprijinim pe cei care contribuie la existenţa cărţii şi să îi încurajăm pe tineri să conştientizeze rolul acesteia în formarea lor, atât ca profesionişti, cât şi ca oameni”, a menționat președintele României.
Amintim, că Salonul de carte Bookfest Bucureşti a avut loc între 29 mai şi 2 iunie, ţară invitată de onoare fiind Republica Moldova.
Bookfest Chișinău este organizat, al treilea an consecutiv, sub Înaltul Patronaj al președintelui României, Klaus Iohannis, și al președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și se desfășoară cu susținerea Departamentului pentru Relația cu R. Moldova din cadrul Guvernului de la București. Numeroase edituri din România și Republica Moldova vor fi prezente cu cele mai noi titluri, la prețuri promoționale, la ediția din acest an a Bookfest Chișinău, care se va desfășura, în perioada 28 august – 1 septembrie curent, la centrul Mediacor din cadrul Universității de Stat Moldova.