VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Kievul şi Moscova au efectuat un nou schimb de prizonieri: 49 de ucraineni, eliberați din captivitate

Kievul şi Moscova au efectuat vineri un schimb de prizonieri, al doilea de la începutul ofensivei ucrainene în regiunea rusă Kursk, preşedintele Volodimir Zelenski anunţând întoarcerea acasă a 49 de prizonieri de război, potrivit AFP.

„Patruzeci şi nouă de ucraineni s-au întors acasă”, a declarat şeful statului ucrainean pe Telegram, însoţindu-şi mesajul cu fotografii ale unor soldaţi, între care şi femei, înfăşuraţi în steaguri ucrainene albastru cu galben.

Jurnalişti ai AFP, care au fost prezenţi la acest schimb, au putut vedea cum soldaţi ruşi, unii cu capetele acoperite, erau duşi într-un autobuz spre graniţa cu Belarus, ţară aliată a Rusiei.

La frontieră, soldaţii ucraineni eliberaţi, în majoritate femei, au coborât cu lacrimi în ochi dintr-un autobuz, îmbrăţişând persoanele care îi aşteptau.

Printre cei reveniţi din captivitatea rusă se aflau – pentru prima oară după mult timp – şi foşti luptători de la oţelăria Azovstal din Mariupol, a indicat Centrul de coordonare a problemelor legate de prizonierii de război de la Kiev, citat de portalul ucrainean Dialog.

În afară de câţiva civili, din grupul prizonierilor ucraineni eliberaţi făceau parte 19 ofiţeri şi 23 de soldaţi care au luptat pe fronturile din Doneţk, Lugansk şi Herson, între care şi combatanţi din regimentul Azov, o unitate a gărzii naţionale ucrainene care a luptat împotriva armatei ruse în timpul asediului de la Mariupol în primele săptămâni ale invaziei lansate de Moscova.

„Suntem acasă, suntem acasă!”, repetau unii dintre ei.

Tamara Miroşnikova, 28 de ani, şi Tetiana Bugai, 29 de ani, spun că „nu le vine să creadă”: „S-a terminat!”

Ele povestesc că au fost transportate timp de cinci zile de către armata rusă, fără să ştie că urmau să fie eliberate după doi ani şi jumătate de captivitate.

Apoi toată lumea s-a aliniat, fluturând drapele ucrainene, înainte de a intona imnul naţional. Unii dintre ei le-au telefonat pentru prima oară celor dragi, într-o atmosferă de bucurie intensă.

Soldaţii eliberaţi au fost apoi duşi la spital pentru control, o procedură standard în astfel de cazuri.

Înainte de întoarcerea acestor soldaţi ucraineni, reporteri ai AFP au putut urca într-un autocar în care se aflau mai mulţi prizonieri de război ruşi, toţi capturaţi de forţele ucrainene în timpul ofensivei transfrontaliere din regiunea Kursk.

Atacul, de o amploare fără precedent, lansat la 6 august, a luat prin surprindere apărarea rusă, ceea ce au confirmat militarii pentru AFP, fără a da mai multe detalii, cei mai mulţi dintre ei tăcând atunci când au fost întrebaţi.

De la începutul ofensivei ruse în Ucraina în februarie 2022, cele două ţări beligerante au făcut schimb regulat de prizonieri.

La 5 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia deţine 6.465 de soldaţi ucraineni, comparativ cu 1.348 de soldaţi ruşi prizonieri în Ucraina. Kievul nu a confirmat aceste cifre.

Guvernul ucrainean şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Emiratele Arabe Unite pentru asistenţa acordată în medierea acestui schimb de prizonieri, conform Unian.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.