VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Joe Biden a câştigat alegerile primare democrate din Carolina de Sud

Preşedintele american Joe Biden a câştigat, sâmbătă, alegerile primare democrate din statul Carolina de Sud, potrivit proiecţiilor realizate de Edison Research, citate de Reuters.

Deşi Biden s-a confruntat cu puţină opoziţie, votul a fost urmărit îndeaproape din cauza îngrijorărilor legate de popularitatea sa, în special în rândul alegătorilor de culoare.

Joe Biden este creditat cu 85.635 de voturi, adică 96,3%,,după 86 la sută din numărarea buletinelor de vot, cu mult în faţa celor doi rivali principali ai săi, Dean Phillips, membru al Congresului american din Minnesota, şi Marianne Williamson, autoarea unor cătţi de dezvoltare personală, potrivit news.ro.

„În 2020, alegătorii din Carolina de Sud au fost cei care au dovedit că toţi comentatorii se înşelau, au dat un suflu nou campaniei noastre şi ne-au pus pe calea victoriei”, a declarat, într-un comunicat, staful de campanie al lui Joe Biden.

„În 2024, oamenii din Carolina de Sud au vorbit din nou şi nu am nicio îndoială că ne-aţi pus pe calea unei noi victorii prezidenţiale, iar pe Donald Trump (pe calea unei noi înfrângeri)”, a adăugat acesta.

În timpul alegerilor primare democrate din 2020, Joe Biden şi-a văzut campania accelerată datorită votului negrilor din Carolina de Sud, care l-a propulsat apoi la Casa Albă.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.