VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Jānis Mažeiks: Interesele Moldovei trebuie să fie acolo unde sunt piețe de desfacere deschise, nu acolo unde Chișinăul este supus unor decizii arbitrare

Locuitorii Republicii Moldova, inclusiv cei care au o voce eurosceptică și prorusă, trebuie să analizeze la rece și rațional cine sunt susținătorii autentici ai Republicii și să analizeze acest lucru prin prisma sprijinului oferit și al piețelor de desfacere deschise pentru țara noastră. Declarația a fost făcută de șeful Delegației UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, în cadrul emisiunii ”Puncte de reflecție” moderată de Valentina Ursu.

”Eu cred că interesele voastre trebuie să fie acolo unde sunt piețele de desfacere deschise și nu sunteți supuși unor decizii arbitrare care închid sau deschid piețele atunci când vor ei. Deci, eu aș spera că aceste argumente raționale să fie mai importante în viitor pentru oameni, inclusiv în Găgăuzia, unde este imposibil să nu vezi centura Comratului, unde orice stat membru al UE ar fi mândru dacă ar avea o asemenea centură. Sunt fonduri ale Uniunii Europene și bani din Uniunea Europeană, astfel că relațiile cu Uniunea Europeană sunt foarte avantajoase. Anul trecut, comerțul extern al Moldovei cu Uniunea Europeană a fost de 30 de ori mai mare, exporturile voastre către Uniunea Europeană au fost mai mari de 30 de ori decât exporturile către Rusia. Imaginați-vă, aveți o clădire cu 30 de etaje și construiești etaj peste etaj și este o clădire cu un etaj, în fiecare an ea devine mai mică și mai mică. În același timp, tu spui că trebuie să tratezi aceste relații în mod egal”, a declarat ambasadorul UE.

Totodată, Jānis Mažeiks a vorbit și despre scrutinul din Găgăuzia. Șeful Delegației UE susține că dacă primul tur al alegerilor a fost bine organizat, fără abateri, apar semne de întrebare la capitolul desfășurării campaniei.

”Ceea ce am văzut noi în Găgăuzia, când am mers acolo ca observatori acreditați oficial, este că procesul a fost bine organizat, dar aceasta a fost în ziua alegerilor. Noi am văzut că secțiile de votare funcționau bine, observatorii erau acolo, dar de asemenea am auzit că au fost alegații serioase referitoare la fonduri, la bani care au fost cheltuiți pentru alegeri neconform legii. Deci, aceasta este important să fie investigat, pentru că, evident, alegerile trebuie să fie organizate nu doar de dragul alegerilor, dar aceste alegeri trebuie să reflecte, într-adevăr, voința poporului, nu doar niște bani murdari oferiți”, a mai adăugat ambasadorul.

Jānis Mažeiks a precizat că relațiile dintre Chișinău și Comrat trebuie să evolueze și să continue într-un mod constructiv, iar acest lucru depinde și de cine va fi ales în funcția de bașcan și cum va încerca noul guvernator să construiască aceste relații.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.