VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ioniță: Crizele din 2022 au avut asupra pieței valutare un impact mai mare decât frauda bancară

Anul 2022 a fost cel mai lovit de crize din istoria Republicii Moldova. Este vorba în principal de criza energetică, înregistrată la scurt timp după criza pandemică, și alimentată de criza războiului din Ucraina. Toate trei au avut impact major asupra pieței valutare, chiar mai mare decât jaful bancar din 2014.

Constatarea îi aparține expertului IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, care precizează că provocările au fost depășite datorită suportului extern și al politicii monetare a Băncii Naționale a Moldovei axată pe rezerve obligatorii în valută. Acest fapt a permis ca anul 2022 să fie trecut încurajator.

Economistul a afirmat că cinci factori au creat presiune pe piața valutară în 2022. Primii doi sunt negativi și țin de resursele energetice și de războiul din Ucraina. Ceilalți trei, care sunt pozitivi, se referă la intervenția BNM, suportul financiar extern și politica monetară a BNM.

Scumpirea resurselor energetice a creat o cerere enormă de valută pe piață. Acest lucru trebuia să ducă la deprecierea leului dacă nu intervenea BNM. Al doilea factor e legat de războiul din Ucraina, care în primele luni ale anului 2022 a speriat moldovenii. Aceștia nu au mai vândut valută, însă au cumpărat masiv, scrie IPN.

„Criza energetică și războiul din Ucraina au creat presiune pe piața valutară. În noiembrie 2021, odată cu scumpirea bruscă a gazului, a fost un deficit de 273 de milioane de dolari pe piața valutară. S-au liniștit puțin lucrurile în decembrie 2021, iar din ianuarie 2022 a început să crească lunar deficitul de valută, unde mai mult a influențat războiul din Ucraina și mai puțin prețul la resursele energetice.

În noiembrie 2022, când am avut un deficit de 204 milioane de dolari, a fost legat din nou de prețul la resursele energetice. Finalul anului 2021 și întregul anul 2022 a fost marcat, în perioada rece, de criza energetică și războiul din Ucraina, iar în perioada caldă am avut o ofertă pozitivă de valută, mult mai mare decât cererea”, a notat analistul economic.

Potrivit lui, 2023, din punct de vedere al pieței valutare, va fi unul fără probleme. Cel mai probabil, prețurile la resursele energetice vor scădea.

La produsele petroliere deja se întâmplă. La gazul natural deja are loc scăderea pe piața internațională. Va scădea și în Republica Moldova. Cei 2,4 miliarde de dolari care au fost cheltuiți pe resursele energetice în 2022 vor vorbi despre un an negativ de referință.

În 2023 și 2024, resursele energetice pe care le vom importa vor fi mai puține față de cele din 2022. Presiunea de a cumpăra valută de pe piața valutară va fi mai mică. Suportul financiar extern raportat la PIB va trebui sporit.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.