VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ion Ceban, gata să implementeze 60% din programele PAS și PSRM: „Invit la consultări partidele care au acces în CMC”

Primarul ales al Capitalei, Ion Ceban, liderul Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) invită partidele care au intrat în Consiliul municipal Chișinău (CMC) la consultări, după al doilea tur de scrutin. Ceban a declarat că în urma unei analize, este gata să susțină și să realizeze proiectele propuse în campania electorală și de alte partide.

Liderul MAN, Ion Ceban a susținut la 13 noiembrie o conferință de presă în cadrul căreia a declarat că în urma unei analize preliminare partidul pe care îl conduce este gata să susțină minimum 60% din programul PAS și PSRM.

„Partidului MAN care va avea 20 de consilieri municipali, propune tuturor partidelor care au acces în CMC să lucrăm pentru municipiul Chișinău, pentru locuitorii Capitalei și ai suburbiilor. Am analizat toate programele electorale. Respectiv, din programul electoral al fracțiunii PAS, care va avea 20 de consilieri, suntem gata să implementăm 60%, suntem de acord cu multe proiecte propuse pe care le putem implementa împreună pentru locuitori. La fel, am analizat programul electoral al PSRM și suntem gata să includem, la fel, 60% din programul electoral propus de partid”, a declarat Ion Ceban.

Primarul ales a chemat reprezentanții fracțiunilor la dialog la 22 noiembrie, după cel de-al doilea tur al alegerilor locale.

„Vă invităm la masa de dialog, să dăm dovadă de maturitate politică, oamenii așteaptă acțiuni. Să ne unim în aceste obiective de realizare nemijlocită a programelor. Platforma pentru Chișinău este platforma pentru locuitori pe care o vedem noi și propunem discuții în interesul oamenilor. Orice sugestie și propunere o așteptăm în format electronic până pe 21 noiembrie, iar pe data de 22 noiembrie să începem discuțiile. Ne propunem un schimb de opinii cu fiecare fracțiune. Suntem orientați și gata să muncim pentru Chișinău, asta au votat oamenii”, a declarat Ion Ceban.

La alegerile locale din 5 noiembrie, candidatul MAN, Ion Ceban a obținut 50,6% din voturi, fiind ales din primul tur pentru funcția de primar al Capitalei. Formațiunea MAN, va fi reprezentată de 20 de aleși din totalul celor 51 de consilieri ai CMC. Tot 20 de mandate va avea și PAS, iar socialiștii vor fi reprezentați de șase consilieri.

Comuniștii vor avea doi aleși în CMC, iar câte un mandat le-a revenit formațiunii ”Partidul Nostru”, Platformei DA și Partidului ”Renaștere”.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.