Încă de la început, poezia Ioanei Isac a atras atenția publicului. Este poeta care încearcă să schimbe lumea în bine. Se învață să scrie din lumină, pentru că foarte mult timp a scris din întuneric, durere, trădare și dezamăgire. Cât de ușor este astăzi să răspândești frumosul într-o lume marcată de nepăsare și invidie? O discuție moderată de colega Valentina Ursu cu poeta și textiera, Ioana Isac.
Ioana Isac: Nimeni n-a spus și nimeni n-a promis că o să fie facil, mai ales când te aventurezi în așa procese de lungă durată, dar cred că e cazul să fim un pic mai optimiști și să credem în oameni, pentru că mai ales în timpurile pe care acum le trăim, cu toate că a trăi acum este foarte mult spus…
Vocea Basarabiei: Dar cum definești aceste vremuri pe care le trăim?
Ioana Isac: Eu cred că noi ne învățăm a trăi abia acum.
Cu părere de rău, nu ne-am învățat lecțiile și nu cunoaștem bine istoria noi, la nivel de societate și de colectiv, dar chiar și umanitate, cred.
Vocea Basarabiei: Dar i-a plăcut societății să rămână restanțieră?
Ioana Isac: Îi este comod, posibil că i-i foarte comod, pentru că nu trebuie să te aprofundezi și am impresia că toate elementele care pe noi ne înconjoară au creat exact platforma potrivită ca noi pur și simplu să ne relaxăm, să nu ne gândim prea mult, progresul tehnologic la fel hotărăște pentru noi – ce nouă ne place, ce nouă nu ne place, cine suntem noi. Și asta ne-a influențat major, eu cred.
Vocea Basarabiei: 31 de ani se zice că s-a încercat, inclusiv pe scena politică, cei care au făcut politică și fac politică în Republica Moldova să meargă la alegători cu două promisiuni – tot să le spună ce limbă vorbesc și despre problema identitară. Cum s-a putut, iată, să vii cu aceste oferte electorale și să nu te gândești cum să faci ca să se schimbe în bine situația pe această palmă de pământ?
Ioana Isac: Este posibil în Republica Moldova acest lucru, pentru că noi suntem o palmă, un petic de pământ (cum ne place nouă expresia asta) foarte implicată la mijloc.
Noi nu suntem la periferie, noi nu suntem în față, noi nu suntem în spate, noi suntem mereu la mijloc. Și acest mijloc pe noi ne învârte într-o spirală nu neapărat potrivită pentru noi, dar, dacă noi o să fim un pic mai încrezători în cine suntem, atunci eu cred că o să reușim un pic spirala asta s-o mișcăm în altă direcție.
Vocea Basarabiei: Dar cine suntem?
Ioana Isac: Noi suntem niște norocoși, pentru că avem palmaresul potrivit de a ne cultiva din mai multe culturi. Și să privim acest lucru nu ca un dezavantaj și ca o problemă, dar să privim acest lucru corect, respectând, de fapt, fundamentul și esența, dar având așa, niște mici nuanțe, elemente pe care poți frumușel să…, un fel de accesoriu, dacă să analizăm și să dăm o metaforă, o alegorie, cred că așa ar fi.
Vocea Basarabiei: Și această intersecție unde lumea latină și cu cea slavă se întâlnesc e în beneficiul Republicii Moldova?
Ioana Isac: Dacă noi așa o s-o privim, atunci ea o să fie în beneficiu, dar asta se va întâmpla, mai bine zis, doar dacă noi o s-o privim ca intersecție, nu ca și drum, pentru că în momentul în care noi privim asta ca un drum neasfaltat, mai bine zis, până în ziua de astăzi nu cunoaștem ce scriem în pașaport și cine suntem în suflet.
Și chiar îmi cer iertare că folosesc de atâtea ori sintagma aceasta – cine suntem -, dar ea atât de mult definește problema nu doar în Republica Moldova, dar în general în lume, pentru că ne-am cam orbit de lucruri materiale și ne-am cam orbit de interese, de oportunism, ambiții prostești la care nu le văd rostul și am uitat ce înseamnă empatie, iubire, dragoste, înțelegere și scop comun.
Vocea Basarabiei: Mulți își mai pun întrebarea, cum se scapă de invidie? Pentru că se zice că și invidia asta este o mare pacoste pe capul oamenilor de aici.
Ioana Isac: Invidia apare atunci când compari. În momentul în care tu înțelegi că absolut toți sunt în niște contexte foarte diferite și totul este atât de relativ, nimeni, absolut nimeni nu este pe picior egal și niciodată nu a fost, asta este o iluzie pe care a creat-o cumva societatea. Fiecare are farmecul său, are problemele sale, slăbiciunile sale și n-are rost. Deci, dacă tu ești invidios, ce îți oferă ție asta, în afară de furie, dezgust, antipatie, frică? Absolut nimic nu îți aduce invidia, adică nu-i văd pur și simplu sensul.
Vocea Basarabiei: Dar din curiozitate, câte pașapoarte are Ioana Isac?
Ioana Isac: Unul doar.
Vocea Basarabiei: Asta înseamnă că ești în categoria celor care spun că sunt patrioți?
Ioana Isac: Dar eu nu mă clasific în așa termeni, nu folosesc așa cuvinte.
Vocea Basarabiei: Niciodată nu ai vrut să mai obții un pașaport?
Ioana Isac: Ba da, sunt în proces, dar eu mereu râdeam – absolut toți din anturajul meu, care nu neapărat împart valorile românești, au acest pașaport și eu nu-l am.
Vocea Basarabiei: Dar tu de ce îți dorești cetățenia României?
Ioana Isac: Acum, pentru că, într-adevăr, simt că am nevoie de ea la nivel nu ca să profit, ca să plec undeva, puteam să plec mult mai demult, și oricum am rămas, dar simt că vreau să-l am.
Vocea Basarabiei: Dar te gândești că într-o bună zi ar putea să dispară hotarul de la Prut și e nevoie și de acest pașaport?
Ioana Isac: Ar putea, de ce nu? Da, ar putea! Și acum contextul politic și social ne demonstrează că totuși noi suntem prea mici și am fost…
Vocea Basarabiei: …neputincioși, vulnerabili?
Ioana Isac: Da, undeva și neputincioși, dar în același timp iarăși trebuie să înțelegem cum trebuie să folosim vulnerabilitatea noastră în așa fel încât să devină o putere, pentru că noi avem minți strălucite, noi avem potențial enorm, noi avem deschidere acum, datorită la ceea ce se întâmplă, la sfera internațională și mie mi se pare că noi putem să ne afirmăm, inclusiv prin cultură și prin artă foarte mult. Și asta cu pași, așa, clari se întâmplă.
Vocea Basarabiei: Hai să vorbim și despre cultură, și despre artă și cum e astăzi să te impui și chiar să te manifești pe acest tărâm? E ușor? E ușor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune…
Ioana Isac: Nu este ușor și nici complicat, în același timp. Uite, de curând am fost la un eveniment ce ține de digital poetry, unde s-au adunat tinerii și au avut ocazia să colaboreze între mai multe forme de artă. E ceea despre ce vorbeam cu dvs. și cinci ani în urmă și mereu îmi doream acest lucru.
Vocea Basarabiei: Îmi amintesc…
Ioana Isac: Și acum eu văd că tinerii au această ocazie, sunt foarte multe proiecte, sunt foarte multe proiecte europene, sunt multe granturi, se mișcă un pic altfel, deja parcă văd mai mulți artiști independenți și asta îmi dă un pic de speranță, că se dezvoltă nișa.
Vocea Basarabiei: Și totuși, astăzi eu mai aud întrebări de felul: dar ce meserie mai este să fii poet, de exemplu?
Ioana Isac: (Râde.) Dar asta nu-i meserie.
Vocea Basarabiei: Ce job e acesta?
Ioana Isac: E unul care nu are timp. Dacă tu îți asumi acest traseu și această meserie, menire, misiune, dedicație, sacrificiu, putem s-o numim în foarte multe feluri, atunci tu nu ai așteptări. E problema și a așteptărilor, adică în momentul în care ce tu faci, cât asta costă, de exemplu, pe piață sau cât îi de mare cererea la asta, atunci tu nici nu prea ai așteptări, adică n-ai cum să exiști din asta, chiar dacă tu ești un poet cu foarte multe volume și cu foarte multe vânzări, oricum adițional ceva o să mai încerci să faci.
Vocea Basarabiei: Și atunci, poeții, scriitorii astăzi trăiesc în lumea lor și cei care ar trebui să consume arta, literatura au altă viziune sau cum?
Ioana Isac: E puternic de spus că ei trebuie, iată, cuvântul acesta „trebuie” pe mine foarte mult m-a pus în gardă și așa și n-am ajuns la un consens cu el, noi încă discutăm cu acest cuvânt „trebuie”. Oamenii aleg în funcție de plafonul lor de percepție a vieții. Nu, nu ai cum să impui acest lucru. Da, școala face foarte mult, da, părinții fac foarte multe, adică sunt niște factori decisivi în sensul acesta, dar mereu s-a consumat, de asta și există consum mediu, consum mare, de asta există comerț, de asta există mai de elită.
Vocea Basarabiei: Dar când vine muza? Cine și ce inspiră astăzi un poet, precum Ioana Isac, de unde se inspiră?
Ioana Isac: Din muncă. Foarte multă muncă, foarte multe lecturi, s-a terminat cam cu ideea asta că așa, ceva din pod îți cade, se întâmplă oricum așa, un soi de miracol, un soi de transă când îți vin anumite gânduri, dar eu acum, cel puțin, mă învăț să scriu din lumină, pentru că am scris foarte mult timp din întuneric și din durere, și din trădare, din dezamăgire și mie mi se pare că este mult mai facil, canalul acesta de informație din durere și din negativ e mai ușor de accesat decât acel din lumină, pentru că lumina presupune un pic altfel de energie.
Vocea Basarabiei: Și ai o colaborare frumoasă și cu cel care interpretează muzică pe versurile tale?
Ioana Isac: Da, noi acum mai puțin colaborăm, pentru că eu m-am dus un pic în altă direcție.
Vocea Basarabiei: Ai colaborat cu Vali Boghean?
Ioana Isac: Da.
Vocea Basarabiei: Iată, el pe 24 februarie are acest spectacol, care deja devine tradiție ca de Dragobete să cânte, cum zice el, dragostea, neamul, țara.
Ioana Isac: Apropo de asta, tare mult sper că oamenii care au să meargă la acest spectacol să atragă atenția la o piesă și sper mult că Vali a pus-o în repertoriu. Este vorba de Oameni/arme, o piesă pe care noi am scris-o cu trei ani în urmă…
Vocea Basarabiei: Dar atât de reală e pentru aceste vremuri…
Ioana Isac: Eu nici până în ziua de azi nu înțeleg și noi cu Vali…, bine, Vali nu se mai uimește cumva, că el e mai obișnuit probabil, dar eu până acum sunt șocată de cât de tare înainte merge poezia și muzica, cât de departe ea simte, vede și vine.
Vocea Basarabiei: Dar pentru voi acuma dilema aceasta război și pace e cea care vă pune pe gânduri?
Ioana Isac: Cu siguranță te pune pe gânduri, foarte mult vrei să contribui, foarte mult îți dorești cumva să ai puterea de a modifica, de a schimba și rămâi oripilat, rămâi fără cuvinte când vezi ce se întâmplă cu vecinii tăi. Eu personal nu pot să fiu ignorantă, cu toate că asta posibil că mi-ar salva psihicul, dar nu, e imposibil. Noi nici nu trebuie să discutăm despre asta, din start trebuie să fie clar că-i pacea. Atât. Nu trebuie să avem discuția aceasta.
Vocea Basarabiei: Și Moldova în frunte cu președinta Maia Sandu e stat care e furnizor de pace?
Ioana Isac: Furnizor, da, dar eu mă întorc la ideea de mijloc, adică tu poți să furnizezi foarte multă pace, dar dacă te împinge așa, într-un vârtej…
Vocea Basarabiei: Dar ar putea Ioana Isac să ne spună cum se descurcă o doamnă la cârma țării?
Ioana Isac: Se descurcă foarte bine și eu mereu m-am mândrit și mă mândresc cu faptul că dna Maia Sandu reușește, de fapt, să-și exercite funcțiile și atribuțiile pe care le are un președinte, pentru că noi încurcăm foarte mult și confundăm ce înseamnă o țară parlamentară și ce înseamnă o țară semi-parlamentară.
De fapt, președinta este imaginea țării, ea ar trebui să dezvolte relațiile externe, să meargă mână în mână cu Ministerul Afacerilor Externe, ceea ce reușește, mie mi se pare, fabulos. Niciodată Republica Moldova nu a fost la un așa nivel văzută, apreciată, înțeleasă și admirată chiar. Se pare că dna Maia Sandu a luat și Premiul „Personalitatea anului 2022”.
Vocea Basarabiei: Da, și premiul, și în discursul președintelui american, pe care l-a rostit în Polonia, acolo unde a fost prezentă și Maia Sandu, i-a invitat pe cei prezenți s-o aplaude pe Maia Sandu.
Ioana Isac: Mai multă dovadă decât asta nu știu dacă poate să fie.
Vocea Basarabiei: Ce schimbări trebuie făcute aici ca lumea să nu trăiască doar cu oftatul și cu dezamăgirea, pentru că societatea e dezbinată, pentru cănu există acest proiect de țară, cum se mai zice, pentru că nu există o idee care ar consolida o societate dezbinată? Iată, ce trebuie să se facă și cine să facă, ca să ajungă bunăstarea și prosperitatea în casele tuturor?
Ioana Isac: Noi toți trebuie să facem asta, nu există cine. Pur și simplu, fiecare de la sine trebuie să înceapă și să facă acest lucru și fiecare să-și facă jobul bine, să îndeplinească rolul de părinte, de soră, de mamă, de tată, parlamentarii, deputații să aibă grijă de funcțiile lor și tot așa mai departe.
Vocea Basarabiei: Dar sunt foarte multe voci care spun: „I-am votat, să fie buni să facă, să-mi dea”…
Ioana Isac: Dar noi trebuie să înțelegem că asta nu-i așa de simplu. Sincer, mă bucur că sunt oameni care, la modul naiv, consideră că noi am putea acum să rezolvăm timp de patru ani, timp de un mandat ceva ce s-a ruinat timp de 30 de ani. Logic, pur și simplu e imposibil asta. Fie noi avem nu resemnare, nu toleranță, dar răbdarea în cea mai frumoasă formă a ei…
Vocea Basarabiei: Dar și implicarea…
Ioana Isac: Și implicarea, desigur, pentru că altfel n-o să reușim să ieșim din mocirla asta, dar noi ne ducem în extremă – ba vrem totul să se schimbe rapid, acum, aici, iaca i-am votat, iaca ne-am dus, am făcut sacrificiu, am făcut mii de kilometri, toată diaspora ne-am unit, toți am făcut, gata, acum trebuie să se întâmplă miracolul. Nu funcționează lucrurile așa și niciodată n-au funcționat așa. Fie, gata, deznădejde, plecăm. Avem cea mai mare rată de exod de oameni din spațiul est-european și, gata, lăsăm mâinile în jos. Stați oleacă, un pic să înțelegem că putem să fim mai neutri. Da, le dăm oamenilor voie să-și îndeplinească funcțiile lor, noi facem ale noastre și încercăm cumva să ieșim la un consens.
Vocea Basarabiei: Și pe final vreau să auzim niște versuri de Ioana Isac.
Ioana Isac: Am sărutat pe frunte un amurg,/ Am plămădit din ochi de sticlă/ Plastilină cu strigăte arse,/ Gălăgios am atins capătul tristeții tale/ De pe coatele nerezemate în trecut/ Cu intenții de vară în toamnă./ În gând cărări nocturne cu ecouri de miere/ Adresa mea contemplează dacă nu cumva lipsa semnelor/ Te-a făcut să te ascunzi în muțenia cuvintelor mele./ Ești o repetiție nestăpânită ca o furtună/Scoasă la tipar/ Nu mă țin, nu mă țin minte de când te știu/ Confesiunea lumii se cântă în orhestră/ Și se ascultă în doi./ În culisele memoriei, la mijloc stă fruntea/ Să nu ți se sărute fruntea înapoi. Apoi.
Vocea Basarabiei: Frumos, tare frumos! Mulțumim pentru discuție, te mai așteptăm cu drag la noi.
Ioana Isac: Cu mare drag mai vin. Vă mulțumesc frumos.
