Ion Onța, consilierul municipal din partea Mișcării Alternativă Națională (MAN), a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost pronunțată astăzi, 16 iulie 2026, de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.
Acesta a fost reținut pe 14 iulie într-un dosar de presupusă escrocherie, fiind suspectat că ar fi înșelat două persoane printr-o schemă de investiții fictive în proiecte imobiliare din municipiul Chișinău.
„Pentru a crea impresia unei investiții reale și profitabile, acesta le restituia imediat câte 10% din sumele primite, prezentând în mod fraudulos aceste plăți drept profitul generat de investiție. În realitate, banii proveneau chiar din sumele remise de victime. Prin aceste acțiuni, celor două persoane le-ar fi fost cauzat un prejudiciu material în valoare totală de 3.077.600 de lei”, au informat oamenii legii.
Ulterior, Mișcarea Alternativă Națională a anunțat că nu va lua o decizie până la clarificarea situației. În reacția sa, formațiunea a subliniat că „există prezumția nevinovăției pentru fiecare persoană”, fără a preciza însă la cine se referă.
Într-o reacție pentru presă, avocata lui Ion Onța a declarat că acesta „nu recunoaște acuzațiile formulate împotriva sa”. Aceasta a mai specificat că Onța a colaborat cu organele de urmărire penală, a oferit toate declarațiile și documentele solicitate, iar neînțelegerile dintre părți ar reprezenta un litigiu civil, nu o cauză penală.






