VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Inundații puternice în România: Cinci persoane și-au pierdut viața

Bilanțul inundațiilor devastatoare din Galați și Vaslui a ajuns la 4 morți, anunță autoritățile. O altă persoană este dată dispărută.

Potrivit presei române, se înregistrează zeci de gospodării inundate. Mai mult, pompierii au găsit oameni care s-au urcat inclusiv pe acoperișul caselor pentru a scăpa de viitură.

Sunt anumite zone în care apa ajunge chiar și la 1,70 înălțime. Peste 200 de pompieri sunt la muncă, încearcă să-i ajute pe oameni. Mai sunt persoane blocate în case care au nevoie de ajutor pentru că în această zonă sunt foarte multe persoane în vârstă, bolnave care nu se pot deplasa. Este nevoie ca militarii să intre în case și să le ia în brațe, în spate”, menționează sursa citată.

Agerpres scrie că sute de persoane din judeţul Galaţi au fost evacuate din case, în urma inundaţiilor produse pe fondul codului roşu de fenomene extreme de viituri, torenţi, depăşiri ale cotelor de pericol pe râul Prut şi râul Corozel.

Inundaţiile au dus la blocarea temporară a unor drumuri judeţene şi naţionale. Potrivit ISU Galaţi, un bărbat din localitatea Pechea, imobilizat la pat, a fost găsit mort în casă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Teodora Miron, şi în localitatea Drăguşeni o femeie a fost găsită decedată.

Pompierii de la ISU Galaţi acţionează încă de la ora 5:00 dimineaţa în localităţile Cuza Vodă, Costache Negri şi Pechea, unde s-au înregistrat viituri provocate de ploile torenţiale din noaptea de vineri spre sâmbătă, apele inundând locuinţele oamenilor.

„Pe fondul ploilor torenţiale din ultimele ore, au fost raportate inundaţii în localităţile Cuza Vodă, Costache Negri şi Pechea, unde numeroase victime sunt surprinse în locuinţe. S-a mărit capacitatea operaţională la nivelul ISU Galaţi, iar pompierii chemaţi de acasă acţionează în aceste localităţi pentru salvarea persoanelor surprinse de viitură. În localitatea Cuza Vodă apa a ajuns la 1,5 metri şi viitura este foarte puternică. De asemenea, este anunţat cod roşu, între orele 4,40 – 14,00, cu torenţi, viituri, depăşiri ale cotelor de pericol pe râul Prut şi râul Corozel”, a precizat ISU Galaţi.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, locuitorii judeţului Galaţi au primit mesaje RO-ALERT prin care erau sfătuiţi să părăsească zonele inundabile şi să se pregătească de o eventuală evacuare.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi a informat că, în urma precipitaţiilor abundente din noaptea precedentă, viiturile au afectat grav mai multe localităţi şi au dus la blocarea temporară a unor drumuri judeţene şi naţionale.

În prezent, următoarele porţiuni de drumuri sunt închise traficului:
* DN 25 între localităţile Vameş şi Tudor Vladimirescu
* DJ 251 între Cuza Vodă şi Costache Negri
* DJ 251A între Drăguşeni şi Corod
* DJ 242B între Suceveni şi Drăguşeni
* DN 24D între Vârlezi şi Crăieşti
* DJ 251 în zona Cudalbi, unde apa atinge o înălţime de aproximativ 1,5 metri
* DJ 253 între Băleni şi Umbrăreşti
* DJ 242 între Umbrăreşti şi Târgu Bujor
* DJ 242B între Băneasa şi Moscu
* DJ 251A între Nicopole şi Brătuleşti
* DJ 251 între Suceveni şi Rogojeni
* DJ 251 între Valea Mărului şi Măcişeni
* DJ 251 între Corod şi Valea Mărului

Localităţile afectate de viituri şi inundaţii sunt Pechea, Costache Negri, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Tudor Vladimirescu, Corni, Băneasa, Suceveni, Vârlezi, Cudalbi, Bereşti Meria şi Mândreşti.

În localitatea Cudalbi, situaţia este deosebit de gravă, apa atingând o înălţime de aproximativ 1,5 metri. 

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.