VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Inundații devastatoare în România. O persoană a murit, alte 900 au fost evacuate

Ploile abundente din ultimele 24 de ore au provocat inundații severe în 25 de localități din nouă județe ale României, printre care Suceava și Neamț, unde situația este critică. Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, o persoană și-a pierdut viața, iar aproape 900 de oameni au fost evacuați preventiv din calea viiturilor.

În județul Suceava, revărsarea pâraielor Dârmoxa și Neagra a cauzat pagube semnificative.n localitatea Neagra, o persoană a fost găsită decedată în albia pârâului. Mai multe persoane au fost salvate de echipele de intervenție, iar altele s-au autoevacuat. În zona Broșteni, traficul rutier a fost perturbat din cauza apei pluviale și a aluviunilor, iar între localitățile Găinești și Slatina circulația este complet blocată.În județul Neamț, viiturile formate pe râul Bistrița au afectat grav localitățile Farcașa, Borca și Poiana Teiului. Autoritățile au dispus evacuarea preventivă a 890 de persoane pentru a evita tragedii.În total, în cele nouă județe afectate (Alba, Arad, Argeș, Botoșani, Harghita, Hunedoara, Neamț, Suceava și Vâlcea), pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din locuințe, curți și anexe gospodărești. Au fost înregistrate prăbușiri de 25 de copaci și cinci stâlpi de electricitate, iar două autovehicule au fost avariate.

- Advertisement -

DSU transmite că intervențiile continuă în județele grav afectate, în special în Suceava și Neamț, unde pompierii lucrează la evacuarea apei din gospodării și la deblocarea drumurilor. Evaluările privind pagubele materiale sunt în curs de desfășurare.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.